Efremia,
mi-aduc aminte că în acea zi era duminică și străzile erau foarte liniștite, pentru că abia de mai trecea când și când câte un automobil. Soarele răsărise doar cu puțin timp înainte, iar vântul parcă se împuternicise pe strada pe care mergeam, purtând aerul plăcut al dimineții de vară printre casele ce străjuiau drumul.
Pornisem de acasă cu aparatul foto și cu dorința de a găsi ceva la care încă nu luasem aminte, pentru a-l surprinde într-un cadru fotografic. Nu de puține ori am făcut acest lucru și de fiecare dată Domnul a dăruit câte ceva de văzut, a cărui prospețime mă ajuta să ies din tiparele oarbe de simțire și gândire. Mă îndemnam lăuntric să am privirea cât mai vigilentă, ca nu cumva, din neatenție, să-mi scape ceea ce se va întâmpla să mi se ivească înainte.
Nu mă depărtasem prea mult de casă, dar deja simțeam din plin puterea vântului care se juca cu tricoul meu larg. După câteva zeci de pași, mi-a fost dat să văd un lucru foarte neașteptat și contrastant, ce aș putea zice că m-a lăsat „cu gura căscată”. Pe stradă, jos, pe asfalt, se afla aruncat un caiețel care era… răsfoit de vânt. M-am oprit din mers și, văzând cât de uimitor se juca vântul cu filele caietului, am pregătit aparatul de fotografiat. Între timp, vântul nu înceta să „citească” din caiețelul cu pagini albe. Am făcut un film de câteva minute și mai multe fotografii, una dintre ele fiind și cea de aici. Apoi m-am așezat pe bordura trotuarului și am stat acolo o vreme, urmărind în tihnă cum vântul „răsfoia” cu suflarea sa filele imaculate ale caietului. Trotuarele erau pustii, iar pe drum foarte rar mai trecea cineva cu vreo mașină. Liniștea din jur și sunetul vântului sporeau atmosfera de solitudine și contemplație.
Încă de la începuturile meșteșugului tipografic, urmând copiștilor, tipografii pliau una sau câteva foi de hârtie în două, trei, patru, cinci sau mai multe, formatele astfel obținute fiind numite în latină binion, ternion, quaternion, în funcție de numărul de plieri. Cuvântul caiet provine din franțuzescul cahier, a cărui bază etimologică sunt cuvintele latine quator (patru) și derivatul quaternion.
Privind carnețelul „răsfoit” de suflarea vântului, mi-a venit gândul că acest caiet este precum viața omenească: are toate filele albe, iar omul, dacă dorește, poate scrie pe pagina fiecărei zile cuvintele aduse de suflarea Duhului Sfânt. Dar care ar fi pecetea cuvintelor ce ar putea fi cuprinse în acest caiet? Tocmai aceea care stă la temelia ființării caietului, având în vedere că el este alcătuit prin cele patru plieri, acesta fiind și numărul celor patru brațe ale Crucii. Așadar, dacă alcătuirea caietului se realizează din patru îndoituri, iar aceste plieri închipuie și cuprind cele patru brațe ale Crucii, pecetea cuprinsă în temelia fiecărei pagini e însuși cuvântul despre răstignirea, moartea și Învierea Domnului Hristos. Și chiar dacă suntem în multe neputințe și căzuți la pământ – precum e acest caiet de pe asfalt – Domnul Se pogoară la noi și ne dăruiește fiecăruia, după râvna lui, acea merinde și însuflare duhovnicească ce ne este de trebuință spre luminarea și înnoirea vieții lăuntrice.
Pentru cei care trăim la oraș, asfaltul este o realitate omniprezentă pe mai toate căile de acces și poate că numai lipsa lui de pe un drum ne-ar mai putea atrage gândul spre acest așternut de sub picioarele noastre, alcătuit preponderent din bitum, aditivi și pietricele de diverse granulații.
Cuvântul asfalt provine din franțuzescul asphalte, care, la rândul său, derivă din grecescul asfallo, prin negația verbului sfallo, care înseamnă a cădea, a se prăbuși. Așadar a + sfallo are înțelesul de nu cade. Asfallo era considerat, în vechime, materialul care proteja zidurile de prăbușire, fiind folosit atât ca liant, cât și ca izolator împotriva apei și intemperiilor. De altfel, în antichitate, încă de pe vremea turnului ridicat în Babilon, adeseori tencuiala și mortarul de var au fost înlocuite cu smoală (Facere 11, 3), bitumul asigurând durabilitate clădirilor atât prin folosirea lui ca liant între cărămizi, cât și ca hidroizolație pe suprafața exterioară a zidurilor.
Cei mai mulți dintre noi am văzut, fie și întâmplător, cum se toarnă asfaltul: în primă etapă, după curățarea locului ce urmează să fie asfaltat, acesta e tratat cu o soluție lichidă pe bază de smoală, apoi se toarnă și se nivelează asfaltul, care, în cele din urmă, e tasat puternic prin trecea utilajelor specializate, a căror presiune foarte mare compactează și dau finisarea finală a asfaltului.
Dacă am privi mai îndeaproape asfaltul proaspăt și netasat, am vedea că pietrișul din care este alcătuit cuprinde diferite granulații, toate pietricelele fiind înveșmântate în smoală, aceasta fiind cea care, sub presiunea utilajelor, va deveni liantul ce va consolida asfaltul în forma sa finală, compactă și durabilă, binecunoscută tuturor.
Hristos-Piatra s-a înveșmântat cu smoala morții noastre lăuntrice și, răbdând apăsarea noastră, a tuturor, S-a lăsat călcat în picioare de toți spre a ne învăța taina Crucii și a smereniei Sale dumnezeiești. Pe aceasta purtând-o și noi în fiecare zi, cerem cu lacrimi și recunoștință Duhului Sfânt să fie înscrise numele noastre în Cartea Vieții, cea preacurată și bineplăcută privirii dumnezeiești.
Din această perspectivă văzând caietul de pe asfalt, el se poate preschimba într-o icoană a Cărții Vieții, întru care sunt adunate numele sau fețele celor care Îl vor vedea de-a pururi pe Dumnezeu.
„Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului” (Luca 20, 17; Psalm 117, 22).
Așadar, dacă dorești, ori de câte ori mergi pe asfalt, poți să te gândești că înaintezi pe o cale în care smerenia lui Hristos rămâne tăinuită până la a Doua Sa Venire.
†
S-a smolit viața mea cu aplecarea spre moarte și cu întunericul depărtării de Tatăl, Hristoase Multmilostive, de aceea, fiind robit de durerea și chinul deznădejdii, Te rog, scoate-mă din căile cele largi ale înțelesurilor celor slabe ale lumii și mă strămută în adâncul cugetelor și al simțirilor Tale de Dumnezeu și Om. Dăruiește-mi a merge pe calea cea strâmtă, temeluită pe smerenia Ta, a Pietrei celei din capul unghiului, ca astfel și numele, și chipul meu să fie înscrise în Cartea Vieții prin negrăita și nemuritoarea lucrare și suflare a Duhului Sfânt.
