Rugăciune către Sfântul Ierarh Haralambie,

grabnicul stârpitor al molimelor

 

Pridvor al Împărăției Cerurilor avem, Sfinte Părinte Haralambie, Biserica lui Hristos Dumnezeu, întru care ne întâlnim, prin rugăciune, cu toți prietenii Domnului. De aceea și noi, cei care ne știm pe noi înșine bolnavi și păcătoși și întunecați, năzuim spre tine ca spre un ocrotitor ce degrabă vine în întâmpinarea celor care suspină în dureri. Surpă cu grăbire culmea nebuniei noastre lăuntrice, întru care ne-am cocoțat toată viețuirea prin nădăjduirea în sine, defăimând și punându-ne de-a curmezișul rânduielii și bunăvoinței lui Dumnezeu pentru noi.

Iată, noi înșine mărturisim că neîncetat ne-am înveșmântat și ne-am mângâiat cu catifelele cele împovărătoare și amarnice ale îndulcirilor trupești, întru care am adăpostit și am încălzit păcatele ca pe niște semințe ale morții veșnice. Iar acum, când viața ne-a fost înghițită în pădurea cea întunecată și înfricoșătoare a pomului cunoștinței binelui și răului, ne îngrozim și ne cutremurăm, auzind răcnetele fioroase ale bolilor și ale neputinței necredinței. Și când moartea, fiara cea cu neștiută sosire, ne rânjește cu colții fricii și ai deznădejdii, ne înspăimântăm, pricepând că în zadar am cheltuit viața noastră, iar răstimpul pământesc dăruit nouă l-am aruncat în groapa de gunoi a deșertăciunilor.

Fiind cuprinși de atâtea înfricoșări și neputințe, ne simțim încolțiți și sfâșiați lăuntric, înțelegând că trebuie să lepădăm toate nădejdile găunoase pe care ni le-am făcut în acest veac, dar tu, Sfinte Haralambie, luminează-ne cugetul și voința spre a ne putea încredința lui Hristos, Cel Care poate măcina viețile noastre în moara sfatului dumnezeiesc pentru a le ridica din moarte și pieire veșnică prin Învierea Sa. El este Cel Care, prin sfintele tale mijlociri, dumnezeiescule Haralambie, poate face din inimile noastre prispă a Jertfelnicului de Taină, întru care pâinea și vinul se preschimbă în Trupul și Sângele Său. El este Cel Care, cunoștința lăuntrică a întunecimilor noastre, o poate preschimba în catapeteasmă ce cuprinde în sine vederea înțelegătoare a chipului sobornicesc al tuturor Sfinților. El este Cel Care, dorul nostru de a ne dobândi sănătatea trupească și sufletească, îl preface și îl dospește cu jinduirea după viața cea înnoitoare și veșnică a Evangheliei.

Sfinte Haralambie, învrednicește-ne ca, dimpreună cu tine și cu soborul tuturor Sfinților, să învățăm a ne da pe noi înșine și unii pe alții lui Hristos Dumnezeu, Cel Care, cu nețărmurita Sa mărinimie, ne dăruiește toată viața Sa, venind și sălășluindu-Se întru noi dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Amin.

 

error: Conținut protejat