
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva,
ocrotitoarea și bucuria cea feciorelnică a celor cu suflet tânăr
Preacuvioasă Maică Parascheva, strălucește în inimile noastre cu lumina cea tainică a dumnezeieștii tale slave, ca, apropiindu-ne noi de sfintele tale moaște care stau mărturie a viețuirii și minunilor tale, să dobândim cuget pătrunzător și putere de înțelegere a smereniei întru care Domnul te-a preamărit. Mijlocește pentru noi cu blândețea și milostivirea care ți-au arvunit pământul celor blânzi. Ajută-ne să biruim, întru Domnul, toată neputința și împiedicările pricinuite de păcat și de mândria noastră ascunsă. Cu fierbințeala rugăciunilor tale, înmoaie împietrirea inimilor noastre. Cu lacrimile dumnezeiescului tău suspin, mângâie-ne amărăciunile și stârpește-ne deznădejdea necredinței. Cu rugăciunea ta veghetoare, scoate-ne din împrăștierea minții. Cu puterea trupului tău făcător de viață, izbăvește-ne din toate bolirile și încolțirile morții.
Suntem încredințați că tu, plinind rugăciunile noastre spre a dobândi toate cererile care ne sunt de folos mântuirii, neîncetat vii în întâmpinarea oamenilor cu puterea cea nemăsurată a dragostei dumnezeiești. Când ne îngreuiem sufletele, fiind sătui de cuvântări rostite de vreunii care una zic și alta fac, pe tine te avem popas al Adevărului, căci ți-ai rostit toate cuvintele înaintea lui Dumnezeu și tot ce ai propovăduit, mai înainte ai și împlinit în chip statornic. Dacă știm că nimeni nu ne poate șterge lacrimile și nu ne înțelege inimile, tu ești cea care ne îmbrățișează tot suspinul și are o tainică mângâiere și un minunat ajutor pentru fiecare suflet neînțeles ori disprețuit de semeni. Dacă trupul nostru este suferind, iar știința omenească și doctorii sunt neputincioși în fața durerii și a morții, tu ești cea care, cu o copleșitoare smerenie și dragoste, poate să ne dăruiască viață, înnoind sufletele și trupurile noastre.
Pentru acestea toate, îți grăim cu umilință și recunoștință: Preacuvioasă Maică Parascheva, foarte îți mulțumim pentru bogăția milelor tale și te rugăm, nu înceta a ne pomeni, îmbrățișând viețile noastre înaintea Preasfintei Treimi, Dumnezeul tău și Dumnezeul nostru, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.