Rugăciune către Sfântul Ioan Iacob Hozevitul,

cel care s-a ascuns în lacrimile pocăinței și ale smereniei

 

Rămânând orfan de la vârsta pruncească, Preacuvioase Ioane, ai cunoscut mai cu întemeiere că viața omenească din acest veac este o pribegie; pentru aceea ai și voit a te întâlni încă de pe pământ cu Acela prin Care toate s-au făcut și fără de Care nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Iar El te-a chemat în zările cele lăuntrice ale slavei Sale și tu ai ales să-I închini toată viața, făcându-te monah, spre a trăi răstimpul tău pământesc în Duh și Adevăr. Prin râvna și dragostea ce te mistuiau lăuntric, ai voit să ajungi în locurile în care Dumnezeu-Omul a umblat pe pământ printre oameni și aici a și rânduit Domnul să-ți săvârșești drumul pământesc.

Mult te-ai nevoit pe valea Hozevei, iar truda pocăinței, a lacrimilor și a suspinurilor tale a fost ascunsă de cremenea peșterii în care ți-ai trăit nevoința. Cu o răbdare necurmată, ai îndurat zăduful de zi și frigul de noapte al ținutului pietros din Hozeva, iar liniștea ți-o străjuiai cu o scară, pe care o slobozeai din peșteră doar pentru ucenicul ce te slujea cu cele de trebuință. Astfel, înveșmântându-te în tăcere și rugăciunea de toată vremea, ai petrecut în însingurare precum un sihastru, inima umplându-ți-se de revărsarea păcii și a Luminii dumnezeiești, întru care îmbrățișai în rugăciune întreaga fire omenească.

Învață-ne și pe noi, cei care suntem însingurați de voie sau de nevoie, să iubim poruncile lui Hristos și rugăciunea de toată vremea, spre a păși spre unirea cu Hristos Domnul prin neîncetată înfățișare înaintea Sa. Cu puterea mijlocirilor tale, izbăvește-ne de împrăștierea minții cea ucigătoare de suflet, prin care năvălesc nesimțirea, uitarea și neștiința – cumpliții balauri care ruinează statornicia oricărei lucrări sufletești. Iar cu lumina ta curățitoare, dăruiește tămăduire sufletelor și trupurilor noastre și, ridicându-ne cugetele din împotmolirea în lut, învață-ne a desluși licărul cel dumnezeiesc ce se ivește în inimile tuturor celor care-L caută pe Domnul, ca dimpreună se ne învrednicim a ne uni cu El și a dăinui în slava cea veșnică a Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.

error: Conținut protejat