
Scurtă rânduială de rugăciune către
Sfântul Ioan Rusul
Tropar
Purtând cu smerenie jugul robiei pământești, ai biruit cu puterea lui Hristos toate încercările venite asupra ta de la prigonitori, Sfinte Ioane, iar prin bogăția dragostei și a răbdării tale, viața noastră cea îndreptată spre moarte o călăuzești cu înțelepciune spre lumina Învierii. Pentru aceea și noi te rugăm să ne rămâi ocrotitor, mijlocitor și prieten credincios până la Învierea cea de obște de la sfârșitul veacurilor.
Condac
Dumnezeul Cel tăinuit în trup S-a născut în iesle dobitocească, Sfinte Ioane, iar tu cu bogăția recunoștinței ai primit sărăcia sălașului în care îți odihneai trupul ostenit, așternutul fiindu-ți fânul din ieslea vitelor. Pentru aceea, mulțimi mari de noroade, împovărate de dureri și boliri, aleargă acum către tine cu multă dragoste și încredere, știind că florile minunilor nu răsar din inimile celor plini de ghimpi sufletești și care nu știu să cânte: Aliluia!
Icos
Sfinte Ioane, până în sfârșit ai urmat Celui Care, cu Crucea, a sfințit cele patru zări și a biruit toată puterea întunericului din văzduh și dintru cele de dedesubt, și, glăsuind tu cântecul cel tăcut al rugăciunii de toată vremea, ai sălășluit întru tine focul cel plin de dumnezeiască răcoare al Duhului Sfânt. Pentru aceea și noi, cei risipiți în împrăștierea multor gânduri și aprinderi pătimașe, ne îndemnăm a-ți grăi:
Bucură-te, osteneală a statorniciei, odihnită în fânul cel plin de zumzetul venirii harului,
Bucură-te, geană de lumină, prin care mijesc și întru noi zorii cei preacurați ai Învierii,
Bucură-te, adânc al blândeții, întru care s-a săpat fântână bogată în curgerea tămăduirilor,
Bucură-te, pâine cerească, coaptă în asprimea viețuirii pământești, ce potolește foamea multor suferinzi,
Bucură-te, iasomie înmiresmată a întâlnirii dintre semenii înfrățiți prin viață în Dumnezeu,
Bucură-te, soare și lună, care-și împletesc razele în cerul înstelat al pământului celor blânzi,
Bucură-te, slavă a dragostei Preasfintei Treimi pentru lume, prin care vedem bucuria fiilor Învierii,
Bucură-te, candelă a nemuririi, care luminezi cu grijă iubitoare toți pașii cărărilor noastre pământești,
Bucură-te, belșug de rugăciune, plin de biruința asupra vrăjmașului celui din urmă – moartea,
Bucură-te, grăire prin glas tăcut a slavei Împărăției Cerurilor, tăinuită în întregime în Evanghelie,
Bucură-te, dragoste prin care gustăm și noi o fărâmă din rodul cel minunat al dumnezeieștii cunoștințe,
Bucură-te, nestricăciune încununată cu mireasma cea făcătoare de viață a sfintelor moaște,
Bucură-te, Sfinte Ioane, prieten veșnic al oamenilor, care, întru Duhul Sfânt, te-ai făcut zădărnicire a morții!
O cântare a Canonului
Ne-am tăvălit precum porcii în mulțime de îndulciri și aplecări pătimașe, Sfinte Ioane, și iată că am ajuns să căutăm rostul vieții în lucruri și materie, scormonind și scurmând ca niște bezmetici după închipuiri și năluciri grabnic pieritoare. Zvântă și în noi umezeala cea rea a păcatului, ca astfel să fim izbăviți din putrezirea vieții sufletești și să ridicăm privirile inimii spre Cer, către Părintele luminilor, Cel Care dăruiește tuturor viață și chemare înspre Împărăția Sa cea veșnică.
Stih: Sfinte Ioane, tămăduiește sufletele și trupurile noastre.
Slava cea mincinoasă a vieții ușoare este mult râvnită și iubită nouă, Sfinte Ioane, de aceea ni se ruinează puterea rugăciunii și ni se surpă credința, nădejdea și dragostea. Adu și în viețuirea noastră binecuvântarea cea mare a iubirii de osteneală ca, izbăvindu-ne din moleșeala minții și a trupului, să ne umplem de sârguința și hărnicia cea aducătoare de bucurie temeinică, în care strălucește iubirea de semeni dintru plinirea poruncilor Evangheliei.
Stih: Sfinte Ioane, tămăduiește sufletele și trupurile noastre.
Îndelung răbdând în pătimirile tale, Sfinte Ioane, ai știut că acest veac este trecător și nu se poate înveșnici în răutate dacă vei îmbrățișa cu toată dragostea Crucea lui Hristos. Învață-ne și pe noi cum să trudim pentru mântuirea noastră, așa încât, prin recunoștință și amintirea binelui, să se nimicească pomenirea cea îndelungată a răului și, astfel, în fiecare zi, să săvârșească Domnul și întru noi începătură a Învierii Sale din morți.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Biruință prin Crucea blândeții și a nerăutății strălucește pe chipul tău, Sfinte Ioane, căci nu te-ai împiedicat în greutățile și pătimirile trupești, ci, ca un viteaz, ai năzuit fără de încetare către dragostea Celui Care a murit pentru oameni. Apără-ne și păzește-ne și pe noi de vrăjmașii mântuirii, cei care îi ocărăsc și îi amărăsc prin cugete ucigașe pe toți cei ce voiesc a birui moartea pe calea deschisă de Hristos Dumnezeu.
Și acum… a Născătoarei de Dumnezeu:
În iesle dobitocească L-ai Născut pe Împăratul tuturor, Dumnezeul făcut Om, Preacurată Fecioară, pentru a fi tămăduit cugetul nostru cel dobitocesc și cu grăbire aplecat spre îndulcirea de toate bunătățile pământului. Ridică mințile noastre către pajiștea și verdeața cea dumnezeiască a Sfintelor Taine, ca, hrănindu-ne cu Mâncarea cea pogorâtă din Cer, să mărturisim prin toate faptele noastre că, fără de Domnul, nu putem face nimic (Ioan 15, 5).
Rugăciune
Sfinte Ioane, odihna și prietenia cea dumnezeiască, dăruite oamenilor prin tine, ne umple de îndrăzneală, iar văzând râul cel bogat al tămăduirilor care se revarsă de la sfintele tale moaște, ne încredințăm de mărinimia cu care tu ieși în întâmpinarea osteniților și împovăraților lumii. Umple de cutezanța credinței și inimile noastre rănite de foamea și durerea sufletească pricinuite de păcat, ca, numindu-ne și trăindu-ne deplin toate suferințele, să ne strămutăm simțirile întru adâncurile cele tainice, care ne unesc cu durerea tuturor semenilor.
Cuprinde-ne și alină-ne pe toți cei care ne aflăm zdrobiți cu sufletul, iar cu mângâierea Duhului Sfânt, vindecă-ne și întremează-ne spre a se plini și întru noi gândul lui Dumnezeu pentru om. Fă ca vremea sfârșitului acestei lumi văzute să ne fie spre înviere a vieții și nu spre înviere a osândirii, ca astfel să te vedem de-a pururi dimpreună cu toți Sfinții și să ne veselim cu bucurie care nu se va mai lua de la noi, știind că este dăruită de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.