Rugăciune către Sfântul Mitropolit

Bartolomeu al Clujului

Sfinte Părinte Bartolomeu, în taina rugăciunilor tale, s-a lucrat cugetul tăriei și al bărbăției, împletit cu suspinul pentru cei încredințați ție de Dumnezeu, pentru aceea meterezele și cetățile cuvintelor le-ai umplut cu strălucirea Cuvântului Tatălui. Curăță și viețile noastre de zgura cea întunecată și moartă a necredinței, ca, luminându-ne cu razele cele limpezi ale mărinimiei tale, să strămutăm mintea din zvârcolirile în materie către puterea cea făcătoare de viață a Evangheliei. Limpezește, cu lacrimi pline de graiuri sfinte, inimile noastre pângărite de înțelesurile cele slabe ale lumii, ca, trecând prin porțile cele strâmte ale pocăinței adevărate, să ieșim în pășunea cea tainică a Împărăției, unde strălucește verdeața noimelor dumnezeiești, care hrănesc sufletul cu dragostea și milostivirea revărsate din lumina Răsăritului Celui de Sus.

Tămăduiește și liniștește clocotul beteșugurilor și al neputințelor noastre sufletești și trupești. Îndreaptă spatele nostru gârbovit de aplecarea și năpustirea spre cele pământești. Umple cu sațiul credinței gura noastră uscată de amărăciunea și sterpiciunea deznădejdii. Spală cu rouă de lumină ochii noștri întunecați prin pomenirea de rău și orbiți de cugetele trufașe. Dăruiește putere de viață și rod mâinilor noastre uscate prin săvârșirea păcatului. Fă ca picioarele noastre ciunge să se înnoiască și să salte prin adâncimile dumnezeiești ale smereniei.

Stinge-ne nebunia iubirii deșertăciunilor, prin care, ca niște bezmetici, cheltuim răstimpul dat nouă pe pământ. Preschimbă în fior și cutremur sfânt toată nesimțirea și delăsarea lăuntrică. Adu simplitatea dumnezeiască în viețile noastre încâlcite cu mulțimea de griji, năravuri și patimi. Trezește inima noastră amorțită în uitare și mâhnire, ca, bătând din nou pentru Viață, să dobândim curgerea cea lină a harului. Învață-ne mintea să soarbă iarăși și iarăși cugetele Evangheliei izvorâte din sfatul cel veșnic al Sfintei Treimi.

Cu ascuțișul rugăciunii tale, sparge-ne puroaiele slavei deșarte, curăță-ne tumorile mândriilor ascunse și taie cangrenele de hoit ale părerii de sine. Fii cu noi în pogorârea în moarte, ca să nu fim cuprinși de rătăcirea cea veșnică în bezna despărțirii de Tatăl. Presară peste noi fulgii tăcerii dumnezeiești, ca, în blânda lor pogorâre, să deslușim taina stelei binevestitoare din Betleem. Aprinde făclii în mâinile noastre neroditoare, ca să îmbobocească și întru ele mireasma cea nemuritoare a Crucii. Altoiește viețile noastre pe butucul Viței celei veșnice, care îi îndulcește pe toți cu biruința asupra morții. Sădește grâul Evangheliei la temelia înnoirii inimii adânci, ca astfel, trecând prin durerile nașterii omului lăuntric și hrănindu-ne cu roadele Învierii, să deschidem și noi brațele și să-i cuprindem pe toți întru asemănarea și ființarea Bisericii Celei Una, care este moștenire veșnică a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.