Efremia,
în gimnaziu, când am început orele de chimie, profesorul ne-a captivat atenția, prezentându-ne atât diversele forme de agregare ale materiei, cât și posibilitatea de a combina anumite elemente chimice pentru a obține un material cu totul diferit prin aspect și proprietăți. Unul dintre exemplele care atunci mi-a stârnit curiozitatea a fost cel privitor la nisip, despre care știam doar că e folosit de copii la joacă, iar de oamenii mari în construcții. Atunci am aflat că nisipul obișnuit, în a cărui compoziție e predominant dioxidul de siliciu (SiO2), stă practic la baza preparării sticlei pentru geam, nisipul reprezentând aproximativ 75% din cantitatea totală a substanțelor folosite în acest proces.
Eram foarte uimit și nu puteam înțelege cum ceva alcătuit din pietricele atât de mărunte și opace precum nisipul se poate transforma în ceva atât de dur, compact, dar totodată transparent, prin care lumina trece nestingherită.
Profesorul de chimie nu ne-a dezvăluit procesul de obținere a sticlei din nisip, lăsând acest lucru pentru următoarea întâlnire. Și cum pe atunci nu erau la îndemână atâtea mijloace de informare ca și acum, „misterul sticlei” a luat amploare tocmai prin stratagema pedagogică a dascălului. Mă frământa o întrebare: ce anume ar putea să preschimbe pietricelele opace ale nisipului în ceva transparent? Îmi aduc aminte că, plecând atunci de la școală, am luat puțin nisip de la un loc de joacă pentru copii. Ajuns acasă, l-am spălat de mai multe ori cu apă, sperând că el se va curăța de mizerie și va deveni cumva mai curat și mai transparent. Însă toată strădania a fost zadarnică, pentru că acesta nu și-a schimbat aspectul, chiar dacă am putut observa cu ajutorul lupei că unele boabe de nisip erau întrucâtva translucide. Negăsind nici un răspuns mulțumitor, am așteptat nerăbdător următoarea oră de chimie pentru a descoperi care era celălalt sfert al ingredientelor care sunt folosite în obținerea sticlei.
Astfel am aflat cu stupoare că celelalte două ingrediente sunt soda de rufe, sau altfel spus soda calcinată (Na2CO3), dar și oxidul de calciu, adică varul nestins (CaO). Fiind amestecate cu nisipul, soda și varul sunt introduse în cuptoare la o temperatură ce urcă spre 1500 de grade Celsius și astfel se obține sticla.
Densitatea sticlei de geam, de aproximativ 2,5 grame per centimetru cub, este mai mare decât cea a unei cărămizi pline, care are cel mult 2 g/cm3, și foarte apropiată de cea a marmurei şi a granitului, care variază între 2,55 şi 2,8 g/cm3. Așadar, dacă densitatea sticlei este cea a unei pietre, am putea considera că, în construcția unei case, sticla e precum o „piatră” limpede. De aceea putem spune că o fereastră de sticlă e precum un zid, însă unul deplin transparent.
În pulsul vieții cotidiene, fereastra este cea dintâi legătură la ritmul zilei și la lumina ei. O fereastră obișnuită poate fi închisă sau deschisă, permițând deopotrivă luminii să pătrundă dar și aerului să împrospăteze interiorul casei. În chip tainic, fereastra e spațiu de tranzit prin care se face simțită chemarea dumnezeiască dintru începuturi, când Domnul a grăit: „Să fie lumină!” (Facere 1, 3).
Și iată cum, în fiecare zi, din odaia noastră vedem afară prin nisipul – piatra cea mărunțită și mai apoi topită – prefăcut în Piatră. Precum o fereastră limpede și curată, așa și Hristos Domnul, Care este Piatra (Luca 20, 17-18), ne-a spălat și ne-a înălbit privirile și, trecându-ne prin cuptorul acelui foc pe care l-a adus pe pământ (Luca 12, 49), ne-a strămutat din nisipurile mișcătoare ale cugetelor pământești către temelia cea tare și neclintită a Împărăției Cerurilor, Care este Învierea Sa din morți.
Lumea aceasta văzută și simțită rămâne precum o casă pentru noi, iar afară din ea vedem, prin Piatra Hristos, către locașurile cerești, despre care Domnul Însuși ne-a spus: „În casa Tatălui Meu multe sălașuri sunt; iar de nu, v-aș fi spus” (Ioan 14, 2).
Vederea şi respiraţia lăuntrică ne sunt neîncetat fereastră către lumea veşniciei.
Așadar, dacă doreşti, poţi deschide oricând fereastra odăii tale, lăsând să-ți intre în inimă prospețimea luminii și a însuflării tainice a lui Dumnezeu.
†
Doamne Iisuse Hristoase, Tu Însuți ai izvodit fiecare răsărit de soare ca vestitor de taină al Învierii Tale și fiecare asfințit ca propovăduitor tăcut al punerii Tale în mormânt, al Celui Care ești Soarele Dreptății și Lumina lumii. Pogoară-Te în adâncul sufletelor noastre și fă să răsară și întru noi miezul de lumină al cuvintelor Tale, ca astfel să se înfiripe și pe buzele noastre graiurile cele de taină ale suspinurilor inimii, care nimănui altcuiva nu-i sunt cunoscute decât numai Ție.
