Efremia,
îți voi împărtăși acum câteva gânduri dintr-o călătorie făcută în urmă cu 15 ani, când, împreună cu câțiva prieteni, am poposit la Torino cu dorința de a vizita orașul. Îmi doream să ajung la Domul Sfântului Ioan Botezătorul, unde, prin grija familiei regale de Savoya, din anul 1578, se păstrează giulgiul în care se crede că a fost pus Mântuitorul după ce Și-a dat ultima suflare și a fost așezat în mormânt. Giulgiul este, în fapt, o țesătură realizată din urzeală și băteală de in, iar printre italieni este cunoscut cu denumirea de „Santa Sindone”. Citind cuvintele Sfântului Sofronie Saharov despre giulgiul din Torino, am ales să mă apropii de această relicvă luând aminte la graiurile acestui mare ascet, teolog și văzător de Dumnezeu.
În veacul trecut, preocupările despre importanța giulgiului au început să crească în urma unor negative fotografice, unul dintre acestea fiind cel realizat de Giuseppe Enrie în anul 1931.
Negativul fotografiei realizate de Giuseppe Enrie în anul 1931
Am ieșit din Domul din Torino preocupat de faptul că e nespus de greu să surprinzi fotografic viața și adeseori, ca să înțelegi câte ceva din ceea ce te înconjoară, e necesar să privești lucrurile dintr-o perspectivă diametral opusă celei obișnuite – precum un negativ fotografic.
Cu aparatul de fotografiat la îndemână, am colindat câteva zile prin Torino, oprindu-ne în tot felul de locuri și la o mulțime de edificii. La un moment dat am ajuns într-un parc, în al cărui centru se afla un mic castel cu ziduri de cetate, dar care, pe atunci, era încă în proces de restaurare. Pentru a păstra aspectul plăcut al parcului, organizatorii șantierului au acoperit de jur împrejur schelele din preajma zidurilor cu un soi de năvoade, în care erau prinse nenumărate fâșii de polietilenă bleu, albastră și neagră. Plasele erau agățate de partea superioară a schelelor, iar partea de jos a năvoadelor era ancorată la aproximativ 15 metri de baza zidurilor cetății. Apropiindu-te de castel, aveai impresia că turnulețele cetății țâșnesc dintr-un năvod care înconjura întreg castelul și devenea mișcător și foșnitor la cea mai mică suflare de vânt. Iar când noi am ajuns acolo, vântul era nespus de jucăuș.
Am intrat sub acel năvod și am făcut mai multe fotografii. Sunetul pe care îl scoteau fâșiile de polietilenă și dinamica lor continuă mi-a adus aminte de cuvântul Domnului: „Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul” (Ioan 3, 8).
Românescul „vânt” provine din latinescul „ventus” – având înțeles similar – și care, la rândul său are ca rădăcină proto-italicul „wentos”, care înseamnă „a sufla”.
Dar ce este vântul? Din definiția sa succintă, aflăm că el este „deplasarea pe orizontală a unei mase de aer, provocată de diferența de presiune existentă între două regiuni ale atmosferei”. Așadar, în fapt, vântul este mai totdeauna o mișcare de echilibrare a presiunilor atmosferice.
Sfinții lui Dumnezeu, prin luminarea și călăuzirea Duhului Sfânt, „echilibrează diferențele de presiune” din firea omenească și, luând asupra lor înghețul sau arșița noastră lăuntrică, ne dăruiesc fie adiere călduroasă, fie vânt răcoritor, spre plinirea lucrătoare a dorinței celei mai arzătoare a Domnului Hristos: „Ca toți să fie una, precum și Noi una suntem, Părinte” (Ioan 17, 22). Cuvântul Tatălui e suflare și însuflare de viață, Care stă deopotrivă în lumea văzută și nevăzută, precum un negativ fotografic.
„Astfel este cu oricine e născut din Duhul” (Ioan 3, 8).
Așadar, dacă dorești, îți poți oricând lua avânt în rugăciune, însuflețindu-te spre a te înfățișa înaintea lui Dumnezeu, a Celui Care ți-a dăruit toate clipele vieții și fiece răsuflare.
†
Învelit ai fost în giulgiul morții, Tu, Care ești Izvorul nemuririi, Hristoase Dumnezeule, și, cu neasemuita Ta blândețe, ai cutremurat și ai golit iadul, sorbind moartea ca pe un nimic și plinind dragostea Tatălui pentru lume prin graiul „Săvârșitu-s-a”. Umple ochii noștri de lumina Învierii, ca, fiind biruit întunericul morții dintru noi, să ni se temeluiască în inimi cerul și pământul cel nou, pe care le-ai dăruit oamenilor, lăsând în urmă giulgiul din mormânt.
