Efremia,
de mai multe ori mi-a fost dat să pot ajunge dimineața pe țărm și să văd soarele răsărind din orizontul întins al mării. În întâlnirea ei cu pământul, marea are parcă ceva din freamătul primordial al apelor, iar peisajul, în detalii mari sau mici, este în permanentă schimbare. Așadar se creează un loc în care atât observația atentă, cât și perspectiva interioară, te îndeamnă să pătrunzi în noima nestatorniciei valurilor… uneori fie și trecând cu picioarele prin ele și bucurându-te cu simplitate de mângâierea apei.
Într-una din zilele cu vânt mai puternic și valuri înalte, am rămas pe țărmul mării până spre amiază, deoarece lumina soarelui și cerul senin de primăvară deveniseră foarte îmbietoare pentru a face fotografii. Nu mă mai săturam să urmăresc spargerea valurilor de țărmul pietros, iar la răstimpuri mai fotografiam zbuciumul de sfârșit al vreunui val, care se împrăștia maiestuos peste rocile neclintite. Folosindu-mă de faptul că lumina era puternică, am redus timpul de expunere și astfel mulțimea de stropi frânți ai valurilor rămâneau „suspendați” în cadrul fotografic.
Apa din stropii care sunt surprinși în această fotografie – care a fost făcută acum 17 ani –, se va fi preschimbat de atunci de foarte multe ori în nori, ceață, ploaie, grindină, zăpadă sau apă pentru potolit setea. Și face asta și acum, fără să ne dea nouă de știre și urmând, în legea rânduită ei, smereniei dumnezeiești, prin care Domnul ne slujește neîncetat pe noi pe toți prin toate darurile și făpturile Sale.
Dar, alături de stropii aceștia pe care îi putem vedea în imagine, se află încă mulți alții, care rămân nevăzuți datorită dimensiunii lor microscopice. Ei sunt precum o pulbere invizibilă de apă, care conține preponderent sare de mare, dar și diverse alte particule. Această pulverizare foarte fină a apei este îndeobște cunoscută și ca aerosol marin. Și chiar dacă noi nu vedem acești aerosoli, îi putem simți într-o oarecare măsură atunci când respirăm, fiind pe malul mării.
Aceste microparticule ce alcătuiesc aerosolii sunt generate atât de valurile marine, cât și de frângerea lor pe țărmurile din întreaga lume. După unele estimări, la nivelul întregii planete, cantitatea sării de mare din aceste particule se crede că ar putea atinge o cifră impresionantă, anume de ordinul zecilor de tone pe secundă.
În chip tăcut și neștiut de noi, aerosolii sunt ridicați spre straturile superioare ale atmosferei de către curenții ascendenți și vor duce la formarea norilor prin condensarea apei pe aceste microparticule saline, care atrag foarte mult apa. Ponderea sării de mare, în totalul pulberilor din atmosferă pe care apa condensează spre a forma nori, se află în jurul cifrei de 30%.
Cel mai adesea, norii poposesc la noi ca ploi sau zăpezi, spălând, împrospătând, înnoind și umplând de curăție fața lumii. Cu aceste revărsări de sus se dăruiește belșug brazdelor și merinde pentru viețuitorii de pe pământ. Și tot asemenea se petrece și cu țarina inimii.
Lacrimile celor care vor să vadă lumea cu ochii Fiului lui Dumnezeu, sunt lacrimile Fiului lui Dumnezeu, Care Se pocăiește întru noi, preschimbând mintea noastră în mintea Sa. Iar dacă lacrimile sunt sărate precum apa mării, ele însele mărturisesc, întrebându-ne în șoaptă: „Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?” (Matei 5, 13).
Nestatornicia valului se unește, prin lacrimă, cu neclintirea Pietrei.
Așadar, dacă dorești, oricând îți poți drege merindea cea de toate zilele cu sare, amintindu-ți că ea ne este picurată de Sus.
†
Cu focul Duhului Sfânt, presară în inima noastră strălucirea cea pururea fiitoare a graiurilor Tale, Hristoase Dumnezeule, ca, prin ele luminându-ne cu totul, să ni se preschimbe mintea și inima în izvor al recunoștinței, care se revarsă în desăvârșită îmbrățișare dăruită firii omenești. Preschimbă Tu lacrimile noastre în pietre de temelie așezate pe cărarea cea strâmtă a Crucii, pe care înaintând și noi, să ajungem a Te cunoaște dincolo de tot ce se poate cunoaște cu puteri omenești.
