Efremia,
eram în liceu când am învățat să sudez, iar în perioadele de practică școlară adeseori lucram cu colegii în atelierul special amenajat pentru sudură, care fusese axat pe microproducție. Piesele sudate de noi ajungeau în construcții, fiind întrebuințate la îmbinarea planșeelor cu pereții prefabricați. Deoarece tipul de sudură pe care o făceam era foarte simplă și repetitivă, în scurt timp, eficiența noastră a crescut și am început să facem întrecere între echipe ca să vedem care anume sudează mai multe piese. Aparatele de sudură erau unele industriale, de dimensiuni mari, iar legătura cu bancul de lucru și cleștele pentru electrod se făcea prin două fire groase și rezistente la amperajul ridicat. Astfel, prin electrod și piesa pusă pe banc, se descărca arcul electric ce topea miezul electrodului, iar fierul lichefiat suda elementele metalice.
Acest arc electric generează foarte multă lumină, care, prin intensitatea ei, este vătămătoare pentru ochiul omenesc. Masca pe care o foloseam pentru protecția feței și a privirii avea un vizor ce filtra lumina și astfel vedeam felul în care se realiza sudura. După ce experiența noastră a crescut, am început să sudăm și fără mască, mai ales pentru îmbinarea inițială a pieselor. Pentru a nu ne vătăma ochii, îi închideam câteva clipe, atunci când făceam aceste suduri punctiforme. Totul era să ne sincronizăm, așa încât închiderea ochilor să aibă loc înainte de declanșarea arcului electric orbitor, a cărui strălucire poate fi mai mare decât cea a soarelui amiezii. După ce făceam micile suduri, deschideam ochii să vedem dacă ele izbutiseră să lege piesele. Era un joc al ochilor închiși, în care intrasem și, adolescenți fiind, socoteam că a suda fără mască ne face mai iscusiți, ba chiar „profesioniști”.
Nu demult, un prieten mi-a spus că a găsit, în casa părintească, mai multe ceasuri pe care tatăl său răposat le folosise de-a lungul mai multor ani. L-am rugat să-mi împrumute aceste ornice pentru a le face o fotografie. Și iată-le aici pe toate!
Având înaintea ochilor aceste ceasuri, nu am putut să nu mă gândesc cum ele au fost martore tăcute la trecerea unui om pe acest pământ, măsurându-i pașnic, dar și necruțător, fiecare clipă a viețuirii pământești. Însă aceste ornice, chiar dacă erau, poate, departe de noi, măsurau deopotrivă și trecerea noastră, a fiecăruia, prin această lume de sub soare.
Dacă degetul arătător îl folosim pentru a indica ceva anume, precum și direcția sau calea, arătătoarele de la ceas ne înfățișează curgerea timpului, atâta cât poate fi ea cuprinsă de manoșele neînsuflețite, desfășurate pe un cadran de ceasornic.
Cuvântul cadran își are obârșia în latinescul quadrāns – ce înseamnă sfert sau a patra parte – și provine din quattuor, care înseamnă patru.
Dacă nu ne închidem ochii și privim la lumina orbitoare de pe „cadranul” Crucii, putem pricepe cât de „sudate” sunt toate lucrurile între ele prin legătura dragostei și prin strălucirea cea de viață făcătoare a Celui Ce Este. El nu lasă nimic nepătruns de lumina Sa atotvăzătoare, însă noi am devenit foarte dibaci în a ne pune măști spre a nu ne lăsa văzuți de Cel Care pe toate le vede. De aceea El a și grăit un cuvânt, prin al cărui foc mistuitor au trecut cu adevărat numai cei care au văzut slava Sa cea nezidită: „Slavă de la oameni nu primesc, dar v-am cunoscut că nu este întru voi dragostea lui Dumnezeu” (Ioan 5, 41-42).
Numai în Lumină poate fi îngropat întunericul și moartea celor trecătoare dintru noi.
Așadar, dacă dorești, îți poți închide ochii pentru viermuiala necurmată a acestei lumi și, ascunzându-ți privirea în smerenia slavei dumnezeiești, vei începe a le vedea pe toate cu ochii Celui Care pe toate le umple de ființă, viață și lumină.
†
Cu strălucirea Ta cea făcătoare de viață, Te-ai pogorât la iad, Hristoase Dumnezeule, adeverindu-ne că răstimpul viețuirii noastre pământești este doar o clipită grabnic curgătoare spre veșnicie, dăruită nouă pentru a ne înfățișa deplin Ție. Spală cu lacrimi viața mea pângărită de năpustirea către materie și slavă pământească și dă-mi credință și putere să mă alipesc de lumina cea necuprinsă a Crucii Tale, prin care Ți-ai mărturisit dragostea desăvârșită pentru toți oamenii și ne-ai unit întru Una, spre a ne aduce deplin Tatălui prin săvârșitorul îndemn al Sfântului Duh.
