[4] YY

Efremia,

zilele trecute, dintre ițele amintirilor, s-a ivit o întâmplare de acum mai bine de 33 de ani. Pe atunci îmi dorisem foarte mult să ajung la mănăstirea Sihăstria pentru a-l vedea pe Părintele Cleopa, care astăzi e trecut în rândul Sfinților, fiind canonizat de Biserica noastră. Auzisem tot felul de lucruri despre dânsul și eram foarte curios să-l văd „în carne și oase”, aceasta cu atât mai mult după ce aflasem că petrecuse câțiva ani în pustnicie.

Întâlnirea s-a desfășurat într-un mod cu totul neprevăzut: duminică dimineața, înainte de Liturghie, părintele a ținut un cuvânt în sala din apropierea chiliei sale. În acea încăpere, erau câteva rânduri de bănci pe care se așezau oamenii, iar în fața lor era pusă o masă și alături un scaun pentru Părintele Cleopa. În acea dimineață, el vizitase stupina și și-a început cuvântul spunându-ne abrupt: „Io pot să vorbesc cu o muscă”. Această afirmație mi-a captat toată atenția, iar ceea ce a urmat a fost de-a dreptul fascinant: Părintele a povestit despre toate animalele pe care le-a întâlnit la pustie, iar când a ajuns la păsări, a început să imite glasul fiecăreia și să ne spună în ce perioadă a anului cânta și cum se comporta. Tot ceea ce Părintele mărturisea, adeverea că era un fin observator al naturii și dobândise de la Domnul o uimitoare capacitate de pătrundere a noimelor adânci din făpturile zidite de Dumnezeu. Însă, cu iscusința sa duhovnicească, Sfântul Cleopa izbea din când în când cu pumnul în masă și aproape că striga: „Băăă, tătă zâdirea, în tătă vremea, ni-L arată pă Dumnezău, ca o trâmbiță din înaltul ceriului”.

Tonul său ridicat și imperativ, dar și izbiturile cu pumnul în masă, au făcut ca gândul acesta să mi se imprime adânc în suflet. A repetat acest cuvânt, pe același ton, de cel puțin cinci sau șase ori, spunându-ne apoi că el aparține Sfântului Grigorie de Nyssa și face parte din tâlcuirea pe care dânsul o face la viața Prorocului Moise. Privind retrospectiv, cred că Părintele Cleopa și-a presărat cuvântul său despre pustie cu zicerea Sfântului Grigorie de Nyssa ca să ne ridice și pe noi din planul orizontal și să ne lămurească întrucâtva cum aborda el, în pustie, aceste realități: „Toată zidirea, în toată vremea, ni-L arată pe Dumnezeu, ca o trâmbiță din înaltul cerului”.

Mi-am adus aminte de acest cuvânt al Sfântului Grigorie de Nyssa vizionând un film pe care îl așteptam de mult timp și la care s-a lucrat vreme de zece ani. Această capodoperă – intitulată MYTH of MAN (2025) – poate fi privită în multe feluri și, neîndoielnic, fiecare se va oglindi în ea cu cele pe care le sălășluiește înlăuntrul său.

Cel ce a semnat scenariul, regia, filmarea, coloana sonoră (39 de track-uri) și efectele speciale este Jamin Winans, el fiind și autorul lungmetrajului The Frame (2014) – film pe care îl socotesc o adevărată revoluție cinematografică.

Prin uimitoarele profunzimi ce le cuprinde, MYTH of MAN este cu adevărat o veste bună, iar lansarea online a acestui film s-a făcut pe site-ul autorului (vezi: Double Edge Films) în urmă cu câteva zile, tocmai de praznicul Buneivestiri. Cel care va privi filmul cu luare aminte, poate întrezări sau desluși dimensiunea lui profetică. Dar, ca întotdeauna, Duhul suflă unde voiește (Ioan 3, 8).

Cadrele acestei capodopere cinematografice au puterea de a deschide cărarea cea strâmtă a rugăciunii ipostatice.

Cu acest gând, îți pun înainte un scurt periplu prin wallpaper-urile filmului MYTH of MAN – o călătorie printre zidurile vii și subțiri ale simțirilor inimii.

 

 

În îngrămădirile nădăjduirilor pământești, am ridicat până la cer Babilonul deznădejdii, alipind cărămidă cu cărămidă prin smoala uitării de Dumnezeu și despărțind de cele de Sus pe cele cărora Domnul le-a dăruit ființă și viață. Pogoară în adâncurile de taină ale inimilor noastre, Hristoase Dumnezeule, și fă să susure din nou, înlăuntrul nostru, cântecul cuvântului prin care ne-ai făcut din nimic, pecetluindu-ne cu nemuritoarea putere a chipului și asemănării Preasfintei Treimi.

 

 

În fiecare noapte, în orișicare zi, în fiece clipire de ochi sau de gând, Tu treci tăcut prin cerul inimii noastre, lăsând în urmă semnul cel de taină al smereniei și pogorârii Tale dumnezeiești, Hristoase Mântuitorule. Învață-mă și pe mine a face, din lacrimile inimii, o mare limpede, întru care Te oglindești și Te adâncești, ca astfel să învăț a îmbrățișa întreaga fire omenească și a-i aduce pe toți înaintea Ta, întru puterea cu care Tu Însuți ne-ai îmbrățișat pe Cruce.

 

 

De jugurile și lanțurile viețuirii în veacul pământesc, adeseori suntem răpuși, Hristoase Dumnezeule, însă, dacă ne îndreptăm spre Tine privirea inimii, dobândim nădejdea cea curată și izbăvire din caznele cele văzute și nevăzute ale stăpânitorului acestui veac. Fii cu noi până în cea din urmă clipă a viețuirii pământești, Tu, Cel Care, prin pătimirile din Ghetsimani și de pe Cruce, ai biruit toate înfățișările și întăriturile morții, Mântuitorule, pentru ca, fiind ținuți de mâna Ta cea preaputernică, să nu ne mai înfricoșăm de necazurile și prigoanele viețuirii pământești.

 

 

Cu slava și curăția dragostei biruind împrăștierea simțirilor noastre, Te arăți Lumină în întunericul ce ne stăpânește lăuntric, Hristoase Dumnezeule, dăruindu-ne nădejdea cea sfântă a vieții celei nemuritoare. Adună inima mea întru puterea Numelui Tău de Dumnezeu și Om, ca focul cel ceresc să mistuiască orice cuget sau simțire care mă desparte de Tatăl și astfel să lepăd zdrențele împuțite ale patimilor pentru a dobândi veșmântul cel nou, pecetluit cu puterea giulgiurilor Învierii Tale din morți.

 

 

Am închis ochiul cel de-a stânga pentru a vedea drept poruncile Tale și a cunoaște în ce chip lucrează dragostea pentru toți semenii, Hristoase Dumnezeule, iar Tu ai aprins întru mine focul Duhului Sfânt, mistuindu-mi moartea și toată puterea pomului cunoștinței binelui și răului. Cuprinde-mă și pe mine în seninul celei de a Doua Veniri ale Tale, ca astfel moartea mea să fie biruită desăvârșit și, prin darul și milostivirea Ta, să mă înveșmântez și eu cu haina nemuritoare a Învierii Tale din morți.