Efremia,
trecând într-o zi pe lângă un mare magazin vestimentar, am observat că una dintre vitrinele lui era în curs de reamenajare, iar un muncitor trudea de zor să finiseze rigipsul din care era alcătuită structura spațiului de expunere. Am rămas o vreme și am privit această vitrină, care nu era nicidecum încremenită prin prezența unui manechin, ci era vie, iar un om asuda pentru a o amenaja. La câteva zile după ce muncitorul și-a terminat treaba, vitrina a fost din nou ocupată de neclintirea unor veșminte dispuse pe câteva păpuși de proporții umane.
Lumea în care trăim este precum o vitrină și e pe de-a-ntregul cunoscută privirii dumnezeiești, depinzând doar de noi să nu ne înțepenim într-o postură moartă, de inactivitate lăuntrică, mimând că am ajuns la o „stabilitate” care nu e altceva decât o încremenire neînsuflețită.
Din această perspectivă, meșterul care a trudit la amenajarea vitrinei este un adevărat negustor, pentru că, prin strădania sa, și-a încununat timpul cu binecuvântarea ostenelii și a sudorii.
Cuvântul negustor provine din arhaicul neguțător, care la rândul său se trage din latinescul negōtiātor (comerciant), ce își are rădăcina în negōtium, format din nec (nu) + ōtium (acest cuvânt însemnând atât timp liber cât și lene, inactivitate).
Când cugetul inimii se risipește și, rătăcind printre înțelesurile cele slabe ale lumii, se obișnuiește cu această îndulcire, nu este deloc greu să devenim doar niște veșminte exterioare, atârnate de o formă umană. Doar Dumnezeu ne poate scoate din micul nostru „peisaj mimetic”, în care ne socotim atât de perfecți, încât ajungem chiar să și credem în propria desăvârșire.
Cei ce L-au urât de moarte pe Fiul lui Dumnezeu au fost fariseii și cărturarii, pentru că Domnul a fost Cel Care, cu privirea Sa atotștiutoare, a vădit înfricoșătoarea lor minciună, fățărnicie și mișelie. Viclenia lor întunecată nu-L putea birui prin cuvânt pe Cuvântul Tatălui, așa că au hotărât să Îl biruie cu ceva ce le era foarte propriu, anume moartea. Așa se face că arhiereul Caiafa a grăit, chiar și fără de voie, un adevăr, căci el era „cel ce sfătuise pe iudei că este de folos să moară un om pentru popor”(Ioan 18, 14). Ce a urmat după această uneltire? Cel Care este Însăși Viața, din dragoste pentru oameni, S-a lăsat batjocorit și răstignit, ca astfel să moară și să ajungă în iad, unde Îl așteptau toți cei care suspinau după Întruparea și Venirea în lume a lui Dumnezeu Cuvântul.
Dincolo de orice mascaradă lăuntrică, întotdeauna sălășluiește răstignită Viața.
Așadar, dacă dorești, când vei merge într-un magazin vestimentar, caută un manechin și ciocnește de câteva ori cu degetul în el, iar apoi ascultă și te vei convinge singură – nici o inimă nu se va deschide înlăuntrul lui.
†
Ca un Dumnezeu adevărat și Om adevărat nu poți fi păcălit de mascarada nesfârșită a fățărniciilor noastre, Hristoase Mântuitorule, ci pe toate le cunoști și, luându-le asupra Ta, mărturisești prin rugăciunea din Ghetsimani și prin răstignirea Ta că nu Te mai desparți de nici unul dintre noi, ci pe toți ne vrei părtași ai înfierii dumnezeiești. Curăță-mă de nebunia cea amară a fariseismului, Preabunule Iisuse, ca, lepădând zdrențele cele împuțite ale minciunilor și ale slavei deșarte, să primesc veșmântul cel curat al lacrimilor, prin care să mă înfățișez înaintea privirii Tale cu toate neputințele și durerile întru care mă aflu.
