Rugăciune către Maica Domnului și Pruncul Hristos

înaintea icoanei Eleusa (Milostiva),

aflată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula

Dacă icoana Maicii Domnului de la Nicula a lăcrimat întâia oară la 15 februarie 1699, iar apoi, în scurtă vreme, le-a fost luată românilor, ca, în cele din urmă, să le fie înapoiată, nu tot astfel s-a petrecut și cu icoana Maicii Domnului din biserica ortodoxă de la Ilișua, din județul Bistrița-Năsăud. Pictată tot de părintele Luca din Iclod, în anul 1673, această icoană a lăcrimat întâia oară în anul 1717. Acea minune a fost cunoscută doar de câțiva membri ai comunității ortodoxe din Ilișua, iar tăinuirea celor petrecute s-a datorat faptului că oamenii doreau ca icoana să rămână în biserica pentru care ea fusese pictată. Această taină a fost păstrată până în luna februarie a anului 1729, când icoana a început să lăcrimeze iarăși. Unul dintre cei care au fost de față când s-a întâmplat minunea dădea această mărturie: „Am văzut că, din ochii micuțului Iisus, așa cum era pictat, și din ambii ochi ai Fericitei Fecioare, a curs câte o umezeală în formă de picătură, nu numai o dată sau de două ori, ci de mai multe ori”. Apoi icoana le-a fost luată românilor și dusă în capela castelului de la Benediug al contelui Kornis, sub motivul investigării autenticității minunii. Astfel se face că icoana s-a aflat în castelul contelui ungur mai bine de două veacuri.

Între cei cincisprezece martori chestionați, era și Laurențiu Menesagi, care a văzut nemijlocit lacrimile izvorând pe icoană. El a dat această mărturie: „Auzind că icoana Fericitei Fecioare din biserica românească din Ilişua, care este în nobilul comitat Solnocul Dinlăuntru, a plâns, m-am dus acolo şi, cercetând icoana Fericitei Fecioare din mijlocul altarului, am văzut cum transpira cu picături în jurul ochilor, am şters transpiraţia cu o bucăţică curată de bumbac şi, după această ştergere, acea bucată de bumbac a fost pusă într-o cutiuţă de măritul nobil domn Torma Miklos cel bătrân, prefectul suprem de acum al nobilului comitat Solnocul Dinlăuntru, pe care o păstrează la el până în ziua de azi; icoana este pictată pe lemn şi, cum biserica era cam întunecoasă, am dus-o în faţa ferestrei să văd dacă nu cumva este vreo făcătură, dar n-am observat nimic pe interior şi, punând la loc icoana, m-am întors după vreun sfert de oră. Această icoană a fost dusă de excelenţa sa măritul conte Kornis Sigismund, gubernator transilvan, în capela din castelul său din Benediug şi pusă pe altar, unde este ţinută până în ziua de azi”.

Cele două icoane ale Maicii Domnului care au lăcrimat, pictate de părintele Luca din Iclod, se încadrează în două tipuri iconografice diferite: Maica Domnului de la Nicula aparține modelului Hodighitria (Călăuzitoarea), iar cea de la Ilișua – tipului Eleusa (Milostiva sau Maica milelor). Chiar dacă, din punct de vedere compoziţional, cele două icoane sunt diferite, se remarcă cromatica similară a veşmintelor, drapajul realizat în aceeaşi manieră, precum şi redarea feţelor printr-un oval perfect, cu trăsături fine, iar ochii – blânzi şi expresivi.

Icoana Maicii Domnului de la Ilișua a fost păstrată la Benediug până în perioada interbelică, iar în anul 1947, a fost adusă într-o biserică din Mănăștur (Calvaria), ca, după 1989, să ajungă în biserica ortodoxă Sfinții Apostoli Petru și Pavel, din același cartier al Clujului. În anul 2011, ea a fost cuprinsă în colecția iconografică a muzeului eparhial amenajat în subsolul catedralei ortodoxe, iar din 2017, icoana se află în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, reprimindu-și locul în mijlocul credincioșilor.

Icoana Maicii Domnului de la Ilișua, aflată azi în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ochii tăi și ai Fiului tău au lăcrimat în această icoană, ca, pe noi, cei de peste veacuri, să ne trezească din adormirea sufletească, spre a pricepe că tu și Fiul tău sunteți vii și rămâneți în mijlocul nostru până la sfârșitul veacurilor prin neîncetata revărsare a cunoștinței și a lucrării Duhului Sfânt.

Dumnezeiască Stăpână și Maică Pururea Fecioară, tu îmi știi toate neputințele și mizeriile, dar și neînsemnatele strădanii de a mă apropia de Domnul și de Biserica Sa cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Învață-mă să nu fățărnicesc fapta cea bună ca, lăudându-mă cu ea, să rămân cu slava oamenilor și astfel să calc în picioare cuvântul Cuvântului, Care ne-a învățat să nu știe stânga ce face dreapta (Matei 6, 3). Fă tu ca să nu cadă asupra mea osânda celui care, ca Iuda, vinde vrăjmașului Tainele Fiului tău Hristos prin lucrarea teatralismului fariseic, săvârșit cu prețul vânzării propriului suflet.

Precum fulgul de nea se zămislește în chip de stea în pântecele norului, iar apoi se pogoară pe pământ spre a vesti prin strălucire taina peșterii dumnezeiești, așa și tu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ai zămislit în pântecele tău pe Cel Care S-a deșertat de slava Sa, pogorându-Se pe pământ și arătându-Se ca un Prunc omenesc, dintru întunericul cel străluminat al Dumnezeirii. Pentru aceasta, te rog pe tine, ceea ce ești caldă rugătoare, topește gerul cel cumplit din peștera inimii mele spre a face să se înalțe spre roadă bobul cel dumnezeiesc al darului, pe care Fiul tău l-a sădit și întru mine în Sfântul Botez.

Hristoase Dumnezeule, Care, din negrăita dragoste pentru om, ai binevoit a fi purtat ca un Prunc pe brațele Maicii Tale, Tu, Cel Care ai în mâna Ta cea atotțiitoare întreg universul, toată curgerea timpului și viețile tuturor, vin înaintea Ta, mărturisind că tocmai fărădelegile mele sunt pricină a lacrimilor Tale. Dar Tu, ca un Dumnezeu și Om, Te pocăiești pentru Mine și lăcrimezi ca să mă trezești din moartea sufletească și să-mi arăți calea împreună-pătimirii și unirii dintre oameni, pe care Însuți ai dăruit-o lumii.

Luminează-mă și păzește-mă, ca nu cumva, căutând cinstea lumească și îndreptățirea înaintea oamenilor, să mă lepăd de slava cea tainică și puterea pătimitoare a Bisericii în acest veac pământesc, călcând în picioare poruncile Tale, a Celui Care ai intrat în Ierusalim smerit și călare pe asin, și nicidecum cu veșminte împărătești strălucitoare, ca mai apoi să deschizi brațele pe Cruce și să-i îmbrățișezi pe toți cei ce Te pizmuiau, urându-Te de moarte și dăruindu-ți nimic altceva decât preaplinul inimii lor – uciderea Ta prin răstignire. Iar între aceștia, cel dintâi sunt eu.

Miluiește-ne pe noi, cei ce ne închipuim înțelepți și purtători de har, dar care, în loc să ne lepădăm de noi înșine, ne lepădăm de porunca Ta de a ne lua crucea în fiecare zi (Luca 9, 23). Fie-ți milă de noi, Doamne, și învăță-ne a trăi fără să mai ascundem nici un gând față de Tine, căci nu este nimic mai dătător de viață decât să poți grăi în toată vremea cu Cel Care te iubește așa cum nu te poate iubi nici un om vreodată.

Fie ca biruința Ta asupra morții prin Înviere să se pecetluiască și în adâncurile făpturii mele și, prin lucrarea poruncilor Evangheliei, să izvorască în inima mea unduirile cele limpezi ale harului, întru care se oglindește slava Ta cea veșnică, dimpreună cu a Tatălui și a Sfântului Duh. Amin.