Rugăciune către Tatăl nostru cel Ceresc,
Părintele Luminii și al Dragostei
Părinte Sfinte și Dumnezeul meu, Tu ești Cel Care iubești lumea cu o măsură covârșitoare și mai presus de orice putere de cugetare și înțelegere a omului, căci pe fiecare dintre noi ne-ai adus în ființă și viață printr-un cuvânt tainic și minunat, rostit întru Fiul prin Duhul Sfânt. Tu ne-ai temeluit făptura spre a ajunge, dacă voim, la chipul sobornicesc rânduit nouă, întru care să fim uniți desăvârșit cu Tine și deopotrivă cu toți oamenii din toate timpurile și din toate locurile. Din nețărmurita Ta dragoste pentru om, L-ai trimis în lume pe Fiul Tău Cel Unul-Născut, ca, pășind și trecând El prin Cruce și Înviere, să ne dăruiască, prin Duhul Sfânt, puterea de a îmbrățișa întreaga fire omenească, pentru ca astfel, întru lucrarea curățitoare și sfințitoare a focului și Luminii Tale Cerești, să ne facem următori și asemănători Lui, împlinind în făptuire cuvintele pe Care ni le-ai dăruit în Evanghelie prin sfintele Sale grăiri. Astfel ne-ai deschis calea cea strâmtă și dumnezeiască pentru a-I urma în Ghetsimani, pe Cruce și în Înviere, spre biruință deplină asupra morții și a întunericului veșnic ce a intrat în lume prin neluarea aminte a strămoșilor Eva și Adam. Întărește-ne și luminează-ne întru biruința bucuriei și a Învierii, ca toată boala păcatului să se facă nelucrătoare întru noi și, gustând cu recunoștință din toate încercările venite asupra noastră, să creștem lăuntric spre dobândirea chipului Fiului Tău prin dumnezeiasca lucrare a Sfântului Duh, Cel Care este Mângâietorul nostru și oglindirea fără întoarcere spre Sine a iubirii Tale neasemănate, El fiind Cel Care face lucrătoare toate cuvintele dumnezeiești sădite în toate făpturile. Amin.