Efremia,
aș vrea să-ți povestesc astăzi despre o întâmplare care m-a pus în cumpănă… cu toate că, până la momentul respectiv, socoteam că aș avea și bunăvoință, și dispoziție, și oarecare exercițiu pentru a aborda și alte moduri de a privi realitatea.
Lucrurile pe care urmează să ți le spun sunt extrem de simple: am mers în vizită, iar în casa în care am intrat, se afla pe perete un ceas. Unul cât se poate de comun, cu o carcasă circulară neagră de diametru mai mare, cu cele trei manoșe pentru ore, minute și secunde, cu un cadran clasic alb, având reperele orare scrise cu cifre arabe, tipărite cu negru, așa cum erau și gradațiile pentru secunde. Însă ceasul mi se părea că avea o problemă, deoarece secundarul se mișca în direcția inversă față de cea care e proprie acelor de ceasornic. La prima vedere, m-am gândit că bateria o fi pe terminate și de aceea se întâmplă acest lucru. Gazda a observat că îmi tot îndreptam privirea spre ceas, dar convorbirea noastră s-a desfășurat înspre alte subiecte. Abia în minutele ce au urmat, pe când mai trăgeam pe furiș câte o privire ceasului, mi-am dat seama că, de fapt, acel ceas era „în întregime defect”. Secundarul mergea în continuare în direcția opusă celei normale, însă, mai mult decât atât, cifrele nu erau nicidecum la locul lor: în loc de 1 era 11, în loc de 2 era 10, în loc de 3 – 9, în loc de 4 – 8, iar în loc de 5 – 7 și doar 6 și 12 erau la locul lor. Am priceput dintr-o dată că acel ceas a fost intenționat fabricat așa – iar gazda mi-a confirmat ca anume așa îl cumpărase – și îmi era greu să recunosc că nu am observat imediat lucrul acesta. Altfel spus, experimentul formatării minții mele reușise! Iar de lucrul acesta m-am convins de fiecare dată când vedeam cât îmi este de dificil să citesc ora de pe acel ceas care mergea „invers”.
Copiii, până spre vârsta de 4-5 ani, nu au definită percepția timpului, de aceea nu le sunt la îndemână înțelesurile cuvintelor precum: răsalaltăieri, alaltăieri, ieri, azi, mâine, poimâine, răspoimâine – în care noi putem aduna zilele dintr-o săptămână întreagă. Pruncii își trăiesc viața ca un prezent continuu – așa cum ea și este –, sustrăgându-se oricărei forme de categorisire a timpului. Poate și de aceea nu putem păstra multe amintiri din clipele prezente ale copilăriei.
Cuvântul „ceas” provine din proto-slavicul „času”, care înseamnă „timp” și este înrudit cu verbul slav „čajati” care înseamnă „a aștepta”.
Cel mai adesea se întâmplă că în școală nu întâlnim prea mulți dascăli care să ne învețe despre prețul neprețuit al lui „aici și acum” sau cum e a trăi fără ceas. Mai degrabă ni se inoculează principiul servituții prin directul sau camuflatul „Time is money” (timpul este bani), marele zeu al „eficienței” la care suntem învățați să ne închinăm, creându-se astfel premizele pentru formatarea robilor care vor deveni rotițe docile în uriașul mecanism al civilizației.
Fie că e construit ca un dispozitiv solar, cu arc, cu pendul, electric, electronic sau atomic, ceasul, din martor al trecerii timpului, a devenit astăzi un abator al clipei prezente. Căci dacă ziua noastră este alcătuită precis din secunde, minute și ore bine înlănțuite, venirea zilei adusă de soare ce ne mai vestește în plus? Poate despărțirea noastră de Veșnicie prin încătușarea în controlul secundelor și al minutelor. Avem în folosință un timp fărâmițat și mult înstrăinat de răstimpul care ni s-a dat de Sus fiecăruia și care este grabnic curgător înspre Veșnicie.
Timpul adevărat e un răstimp țesut din respirații și bătăi de inimă.
Așadar, dacă dorești, oricând poți deveni invizibilă pentru secunde şi ceasuri, ascunzându-te în acum și pururea și în vecii vecilor și trăind dinaintea prezenței lui Dumnezeu.
†
Picătură cu picătură se prelinge viața noastră spre Veșnicie, iar noi, prin nădăjduirea în săvârșirile noastre pământești, ne păcălim socotind că vom birui moartea, însă privirea Ta dumnezeiască, a Celui Ce Este, ne cheamă și ne scoate din amăgire, pecetluindu-ne cu lumina cea veșnică a Învierii. Izvodește și în inimile noastre suspinul cel preacurat după dumnezeiasca ființare, Iisuse Hristoase, ca astfel dobândind stăpânire peste orice mărginire a timpului, să Te vedem neîncetat înaintea noastră, veselindu-ne de nețărmurita Ta frumusețe pururea fiitoare.
