Efremia,
astăzi a fost cea dintâi zi din iarna aceasta, în care ceața s-a preschimbat în promoroacă pe crengile copacilor, prin florile ei de gheață, dând mărturie că vremea gerului și a zăpezii a sosit. Îmi aduc aminte din copilărie că, în sat la bunici, această promoroacă împodobea și firul de sârmă pe care erau puse, de obicei, hainele la uscat. Pe atunci, cu toate că era foarte frig, bunica întindea rufele afară și le prindea cu cleme de lemn pe sârma întinsă în apropierea casei. La întrebarea mea de copil dacă hainele ude se usucă chiar și atunci când afară e îngheț, bunica, zâmbind, a răspuns cu simplitate că se usucă. Experiența ei de viață își spunea cuvântul. Și cu adevărat, în mare măsură, hainele se uscau. Mai apoi aveam să aflu că, printr-un procedeu asemănător – numit liofilizare – sunt uscate fructele și legumele pentru cosmonauți, acestea fiind introduse în spații vidate și cu temperaturi foarte scăzute, astfel eliminându-se apa din vegetale în procente foarte ridicate.
Înainte vreme, când cel mai la îndemână mod de a usca rufele era să fie scoase în bătaia vântului și a soarelui, clema de prins haine era cât se poate de folositoare, căci, fără ea, hainele puteau ajunge foarte ușor pe jos.
De-a lungul vremii, pentru a-și înlesni trebuințele de fiecare zi, omul a făurit tot felul de obiecte sau de unelte. Cuvântul „unealtă”, e unul compus și provine din une[le] + alte[le], arătând cumva multitudinea de întrebuințări, prin care omul face unele și altele.
Iată trei unelte folosite în diverse îndeletniciri ale omului: creionul prinde în formă cuvântul sau semnul, undița prinde din apă peștele, iar clema prinde hainele pentru a le ține la uscat.
Creionul se aseamănă cu clema pentru haine prin faptul că amândouă aceste obiecte sunt alcătuite din două bucăți de lemn alăturate, care au în ele săpate un canal: creionul – pentru cuprinderea minei de grafit, iar clema – pentru cuprinderea firului pe care se întind hainele la uscat.
Undița, în forma ei cea mai simplă, era o vargă de care se lega un fir sau o sfoară cu cârlig. Firul undiței de lemn, atunci când peștele este tras afară din apă, se află, mai mult sau mai puțin, într-un unghi drept cu sfoara întinsă de împotrivirea sau greutatea peștelui. La fel și clema de lemn, atunci când prinde hainele pe sfoară, se află într-un unghi drept, determinat de canalul anume săpat pentru mai buna prindere a hainelor pe firul pentru uscat rufe.
Ca și în creion sau în undiță, Crucea e tăinuită și în clema de rufe prinsă pe fir.
Pe firul orizontal al răstimpului petrecerii noastre pe acest pământ, ne străduim, mai mult sau mai puțin, să avem veșminte primenite pentru întâlnirea cu semenii, cu Dumnezeu, și poate chiar cu noi înșine și conștiința noastră. Cel care ne ține aceste veșminte în bătaia suflării Duhului și întru căldura razelor Soarelui Dreptății este acel lemn vertical care ne susține atârnați de clipa veșnică a lui aici și acum. Astfel ne putem înfățișa cu haine luminoase dinaintea fiecărui semen al nostru, fie el simplu om, fie Dumnezeu și Om.
Curăția veșmintelor noastre lăuntrice atârnă întotdeauna de cele de Sus.
Așadar, dacă dorești, atunci când în inimă vor voi să ți se înghesuie nori întunecați, adu-ți aminte cât de frumoasă și îmbucurătoare este o haină albă atinsă de razele soarelui.
†
Cu haina cea strălucitoare a nemuririi, Te-ai pogorât în bezna cea de mai dedesubt a iadului, Hristoase Dumnezeule, iar prin surâsul Învierii Tale din morți, ai potopit cu slava cea veșnică toate temnițele întunericului, aducându-i la Tine pe toți cei care suspinau de veacuri după întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu făcut Om. Curăță, Mântuitorule, și inimile noastre cu văpaia Duhului Sfânt și Însuți dă-ne putere spre a ne păzi ca veșmântul sufletului să nu ni se mai întineze prin tăvălirea în materie.
