Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou

pentru cel care a primit la Sfântul Botez numele Efrem

 

Multmilostive și preablândule Părinte Efrem, venim acum înaintea ta spre a-ți mulțumi pentru marele dar pe care ni l-ai făcut prin venirea pe lume a pruncului nostru. Știm că fără de ajutorul și caldele tale mijlociri nu am fi dobândit plinirea cererilor noastre și de aceea am socotit că este cu dreptate ca omul cel nou venit în lume să poarte numele tău cel aducător de alinare. Tu însuți fii pentru el părinte și ocrotitor ceresc, căci suntem încredințați că, în chip nevăzut, îi vei sta pururea de față. Ajută-l să crească și să sporească întru toate cele bune, iar pe noi luminează-ne și dă-ne putere să îl putem sluji cu toate cele ce îi sunt spre mântuirea sufletului și a trupului. Fă tu în așa fel încât să ajungă să cunoască adâncul dragostei Fiului lui Dumnezeu încă din această viață pământească, apropiindu-se mereu de Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Fă ca ochii lui să fie văzători ai puterii poruncilor Evangheliei și dintru aceasta să cunoască întru adevăr, smerenie și milostivire cum este cu putință a-L iubi pe Dumnezeu și a face bine semenilor. Mijlocește pentru el ca, la vremea potrivită, să cunoască mângâierea cea dumnezeiască a Sfântului Duh, care preschimbă sufletele omenești, pecetluindu-le veșnic cu dragostea Aceluia Care a deschis brațele pe Cruce. Pune întru el puterea înnoitoare a rugăciunii, ca, purtând numele lui Dumnezeu în inima sa, să dobândească înțelepciunea cea desăvârșită care rămâne în vecii vecilor. Însuți îl ajută să înțeleagă măsura cea adâncă a nevoințelor tale călugărești și mucenicești, ca dintru ele să vadă cât de mare este puterea Fiului lui Dumnezeu întru Sfinți și să se aprindă în sufletul lui dorul de a-L iubi pe Domnul cu toată inima. Încă te rugăm, dăruiește-i lui sănătate deplină sufletului și trupului, ca, sporind cu vârsta și cu înțelepciunea, să pășească spre bărbăția cea duhovnicească și spre dobândirea minții lui Hristos. Preacuvioase Părinte Efrem, fiind încredințați că toate acestea se vor împlini și în faptă, ți-l încredințăm deplin pe pruncul nostru Efrem, care îți poartă numele, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

 

error: Conținut protejat