Paraclis pentru luminarea lăuntrică și izbăvirea din moarte și păcat

PARACLIS

AL CUVIOSULUI GHERONTIE
CEL NEBUN PENTRU HRISTOS
PENTRU LUMINAREA LĂUNTRICĂ
ȘI IZBĂVIREA DIN MOARTE ȘI PĂCAT

După obișnuitul început, se zice

Canonul Cuviosului Gherontie

Cântarea I

Irmos:

Apa trecându-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând israeliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Te-ai lepădat de sine prin înfricoșătoarea nevoință a nebuniei pentru Hristos, Cuvioase Gherontie, și, stârpind de la temelie toată mărirea omenească, ai scuipat semețiile slavei deșarte, cea care este dăruire și închinare înaintea stăpânitorului acestui veac. Ajută-ne și nouă, celor care ca niște descreierați ne batjocorim pe noi înșine, râvnind și trudind cu mare sârguință spre a dobândi slava și bunătățile veacului acestuia, care nicidecum nu ne pot izbăvi din cumplita robie a poftei ochiului.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Moartea, nepoftitul musafir, dă târcoale vieții mele mai abitir decât o fiară hămesită, Cuvioase Gherontie, trezindu-mă din amorțeala plăcerilor și adeverindu-mi scurtimea vieții de pe acest pământ. Alipește inima mea de frumuseţile veacului viitor, pe care le-ai cunoscut încă din vremea viețuirii tale pământești, ca astfel și întru mine să biruiască Domnul nesimțirea și uitarea, iar izbânda să mi se pecetluiască lăuntric prin iubirea de osteneală.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Am căzut de la dragostea lui Dumnezeu prin lucrarea gândurilor celor neghioabe ale patimilor, Cuvioase Gherontie, dar, cuprinzându-mă de mâhnire, am învățat pe pielea mea cât este de amarnică despărțirea de Domnul. Cu mierea harului Duhului Sfânt, nimicește pelinul căderilor mele ca, intrând pe căile răbdării și ale stăruinței, să învăț a purta în inimă gândurile lui Dumnezeu, adeverite cu putere în graiurile Evangheliei lui Hristos.

Slavă…

Prin ciurul semețiilor ne cerne stăpânitorul acestei lumi, Cuvioase Gherontie, și mai toți ne alipim cu putere de nălucirile și scornirile cunoștinței lumești, nelăsând loc lui Dumnezeu întru noi și năpustindu-ne în molfăirea îndulcirilor și a nădăjduirilor pământești. Cu sfânta ta nebunie, curăță-ne privirile de otrava răutății și primenește-ne cu blândețea și pacea lui Hristos, dintru care au odrăslit, au crescut și au rodit nenumărați sfinți.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

În privirile tale de Maică și Fecioară, se adună toți fiii lui Adam, iar pe cei ce după putere te cinstim, ne înveșmântezi cu dragostea ta și, adunându-ne din risipirea avuției părintești, ne înveți a ne lepăda de mâncarea roșcovelor, dăruindu-ne Trupul și Sângele Fiului tău și Dumnezeului nostru. Sloboade dulceața Dumnezeirii și în roada cea netrebnică a pocăinței noastre ca, astfel prinzând gustul cel minunat al mântuirii, să ne facem iubitori de osteneală și priveghere lăuntrică.

Cântarea a III-a
Irmos:

Doamne, Cela Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Sub înfofolirile nesimțirii sufletești, mult scârțâie și troznesc îndârjirile depărtării noastre de Domnul, Cuvioase Gherontie, iar arcanul păcatului ne-a prins în căznirea cea ucigătoare de suflet. Pentru aceea aducem înaintea ta suspinul nostru și îți cerem lacrimile și mijlocirile, năzuind a dobândi mlădierea dragostei, cea care are deplină putere înnoitoare și care a dăruit bucurie mulțimilor de oameni ce au gustat din roadele mântuirii.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Pe rariștea cea stearpă a sufletelor noastre nu se găsește nici o roadă bună, ci toate ale noastre stricate fiind, Cuvioase Gherontie, ne aflăm ca niște coji putrede și lepădate, călcate în picioare de tropotele cugetării lumești. Fă să mijească și întru noi vlăstarul credinței în Hristos Dumnezeu ca dintru el să crească trunchiul Crucii, pe care să răstignim și noi toată aplecarea și prăvălirea noastră spre moarte, întuneric și materialnicie.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Mormăielile cele dobitocești ale patimilor ne trag în hruba fărădelegii, sfâșiindu-ne și istovindu-ne cu totul, Cuvioase Gherontie, dar tu, cu pecetea cea nepătrunsă a Duhului Sfânt, dăruiește tărie sufletului nostru vlăguit și, ridicându-ne din moartea nelucrării, întărește-ne cu puterea Crucii Domnului Hristos, cea care soarbe în biruința sa toate căderile și neputințele omenești spre a ne înnoi pe toți prin puterea Învierii Dumnezeului făcut Om.

Slavă…

Neîncetat frământăm cârtire, pardosindu-ne calea vieții cu bolovanii cugetelor iubitoare de ceartă și judecată, Cuvioase Gherontie, socotind că gândurile noastre tăioase nicidecum nu se vor întoarce împotriva noastră. Dar iată că bolirile cele de multe feluri ne-au brăzdat cu ascuțișul lor, de aceea cerem ocrotirile tale spre a ne redobândi sănătatea și a te ști apărător al nostru înaintea dreptății celei nemitarnice a judecăților lui Dumnezeu.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Bogăția surâsului dumnezeiesc îți strălucește pe chip, Preacurată Fecioară Marie, căci întregul potop de dureri al lumii l-ai îmbrățișat în cutremurarea plânsului tău și ne-ai făurit nădejde și alinare revărsate dintru dragostea cea atotputernică a Preasfintei Treimi. Nu înceta a ține viețile noastre în palma ta ca, sub blândețea privirii tale de Maică, să învățăm și noi a merge pe calea cea sfântă a Evangheliei, dăruită lumii de Tatăl prin Fiul și pecetluită în inimile noastre prin Duhul Sfânt.

Stihira:

Mocirla lumii nu încetează să ne împroaște sufletele cu ademenirile poftei, dar tu, Cuvioase Gherontie, ocrotești ramurile bunei noastre voiri, făcând să îmbobocească și întru noi mugurele cel dalb al limpezirii minții și puterea cea înflorită întru răbdarea necazurilor. Nu te scârbi de lipsa noastră de frumusețe, sau, mai cu adevărat a zice, de urâciunea noastră cea cumplită, ci desfă-ne mintea din împătimiri cu frica lui Dumnezeu și cu focul cel mistuitor al dragostei tale.

Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…, la care îi pomeneşte pe cei pentru care se face paraclisul. Dacă paraclisul se săvârşeşte fără preot, aici vom zice: Cuvioase Gherontie, milostiveşte-te spre robii tăi aceştia… şi pomenim numele celor pentru care ne rugăm. Doamne miluieşte (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Sedealna,
glasul al 4-lea:

Ca niște turbați de pofte nu mai zăgăzuim în agonisirile noastre, Cuvioase Gherontie, adunând materii peste materii și îngropându-ne în setea de înavuțire și în dobândirea cât mai multor îndulciri pământești. Chipurile noastre mânjite de tina întunecărilor deznădăjduite le șterge și, primenindu-le cu ștergarul milei tale, fă-le să ne izvorască din inimi lacrimi de pocăință spre a ne curăța întregimea puterilor sufletești și a ne sălășlui neîncetat dinaintea feței lui Hristos.

Cântarea a IV-a
Irmos:

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Inima mea s-a altoit pe pomul cunoștinței binelui și răului și s-a făcut scorbură în care au prăsit năpârcile zavistiei și ale trufiei, Cuvioase Gherontie, colcăindu-mi cu veninul lor în toate gândurile, cuvintele și faptele. Zdrobește cu toiagul rugăciunii tale încuibarea cea adâncă a răutății dintru mine ca, fiind scoasă întru strălucirea Învierii lui Hristos, să se facă de nimic puterea ei, ca una care iubește întunericul mai mult decât lumina.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Ca un orb nebun și rătăcit, pe unde și neunde îmi pieptăn și-mi dezmierd adâncirea în plăcerile pământești, Cuvioase Gherontie, dar tu fă-te descâlcire a minții mele din lațurile răutății și mă scapă de pironirea în moarte, ca unul care iubești pe tot omul ca pe tine însuți. Cu rugăciunea ta curată, îmbrățișează pruncia noastră sufletească și, puțin câte puțin, deslușește-ne cărările mântuirii ca, la vremea cuvenită, să pricepem și noi prețul cel neprețuit al dumnezeieștii cunoștințe.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Bâlciul nostru de cuvinte lăuntrice îl aduni în frâul vederii tale străvăzătoare, Cuvioase Gherontie, și, cunoscând cu privirea Duhului Sfânt tainele noastre sufletești, ne sorbi toate neputințele și le adaugi în crucea dragostei tale pentru noi. Picură-ne în inimi pacea și blândețea celor smeriți cu inima ca, lepădându-ne de noi înșine, să le primim pe toate cu mulțumire și astfel să îmbrățișăm Crucea lui Hristos, întru care sunt tăinuite toate comorile veșnice ale Împărăției Cerurilor.

Slavă…

Sufletul meu mult întristat și ostenit trage-l îndărăt din calea pe care umblă haita cugetelor răpitoare, Cuvioase Gherontie, ca, astfel ocrotit fiind, să se arate și în mine pârga rugăciunii și a stăruinței și să fie nimicită deplin încrederea cea mândră în sine. Cumpănește toate așteptările noastre și nu ne lăsa în amăgire, ci ne tămăduiește cu roadele cugetării sfinte, care ne povățuiește către înfrânarea cea atotcuprinzătoare și nădejdea în Dumnezeu.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Plângerile, lacrimile și suspinurile tuturor oamenilor le-ai făcut șirag de nestemate, milostivă Maică a Domnului, și, îmbrățișându-le și împodobindu-te cu ele, te-ai înfățișat înaintea Fiului tău, cerând pentru noi milosârdia Sa cea bogat tămăduitoare. Curăță-ne de toate împătimirile materialnice și, trecându-ne prin strâmtorările acestui veac, învrednicește-ne și pe noi a fi cuprinși de strălucirea cea curățitoare și neasemuit de frumoasă a Învierii lui Hristos, întru care moartea și-a găsit sfârșitul.

Cântarea a V-a
Irmos:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel preaînalt; pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Cântecul cel surd al sufletului meu preschimbă-l în înviorătoare glăsuire a rugăciunii, Cuvioase Gherontie, și nu-mi lăsa mintea să hălăduiască pe meleagurile cele pline de dorul păcătuirii. Vino cu grăbire în ajutorul nostru, căci știm că ne prețăluiești cu îngăduința milostivirii, căci, sorbind tu din adâncurile dragostei dumnezeiești și tămăduindu-ne sufletele de la un capăt la celălalt al făptuirii, ai lățit ceata celor care au învățat să-și pună nădejdea în Domnul.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Pe pânzele cele brăzdate de durerile inimii, presară mărgele ale umilinței, Cuvioase Gherontie, ca, înnoindu-mi-se haina sufletului, să se săvârșească și întru mine prăznuire a liniștii minții, iar fâșiile cele înlăcrimate ale multelor suferințe să se umple de smirnă și aloe întru nădejdea și vestirea învierii mele din morți, dimpreună cu Hristos Domnul, Cel Care a adunat în privirea Sa întreaga dragoste a Sfintei Treimi pentru firea omenească.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Sufletul nostru e stârnit și tulburat de aprige fleacuri, Cuvioase Gherontie, dar tu ai zdrumicat toate chițibușurile nălucirilor noastre prostești și, fără de dojană, ne-ai făcut a pricepe cât suntem de scunzi la minte și la fapta cea bună. Te-ai prizărit în viețile noastre, păzindu-te cu lucrarea nebuniei pentru Hristos, și nu ne-ai lăsat a cunoaște deplin măsura dumnezeiască a viețuirii tale, căci cu totul îndepărtați și străini suntem de suirea minții întru nepătimire.

Slavă…

Gușa cea umflată a deșteptăciunii lumești e plină de putrede amărăciuni și puroaie, pe care neîncetat le revarsă în inimile omenești, otrăvind cu necredința și închinarea la materie pe tot omul trăitor în acest veac. Cu razele cele dumnezeiești ale dragostei tale, mătură din sufletele noastre și arde toate nimicurile deșertăciunii, Cuvioase Gherontie, ca și noi să gustăm măcar o picătură din veșnicia cea binecuvântată a smereniei.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Mințile cele cunoscătoare ale Heruvimilor și dragostea cea îmbrățișătoare a Serafimilor nu pot pricepe măsura adâncirii tale în smerenia dumnezeiască, Mireasă și Fecioară, căci iubirea ta desăvârșită rămâne de necuprins priceperii și pătrunderii oștirilor îngerești. Pentru aceea și noi foarte ne veselim că Însuși Domnul te-a încredințat a fi Maică a tuturor fiilor oamenilor, dăruindu-ți, prin Crucea și Învierea Sa, nemăsurata putere a biruinței depline asupra păcatului și a morții.

Cântarea a VI-a
Irmos:

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Copleșit de amarul și rușinea depărtării de Dumnezeu, am urcat pe scara cea șubredă a semețiilor poftei ochiului, Cuvioase Gherontie, și m-am prăbușit în uscăciunea cea coclită a multelor mâhniri. Ridică-ne din zdrobirea sufletească și, strămutându-ne întru nădejdea cea nemincinoasă a biruinței asupra morții, fă-te nouă pace care se așterne înaintea celor ce știu să înainteze cu pașii îngenunchiați ai inimii.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Tindă a Împărăției Cerurilor, alcătuită din gorunii rugăciunii și ai smereniei, te avem pe tine, Cuvioase Gherontie, căci, adăpostindu-ne în căldura Duhului Sfânt, ne-ai curățat de înfofolirea cea cu pofte materialnice și ne-ai scos din zarva cea asurzitoare a lumii. Dăruiește-ne și nouă a sorbi un strop din taina nebuniei tale pentru Hristos, ca astfel să ne dezmeticim din amețeala cea tulbure și prostovană a lumii, care neîncetat ne învârtejește mintea cu ademeniri.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

În casa sufletului nostru te-ai făcut grindă ce ne proptește ridicarea cugetelor către Dumnezeu, Cuvioase Gherontie, și, cu securea dreptei judecăți, ne-ai curățat de toate putreziciunile lăuntrice, prefăcându-le prin văpaia rugăciunii în cenușă a pocăinței. Sparge-ne obloanele orbirii sufletești ca, intrând razele cunoștinței dumnezeiești și în alcătuirea noastră lăuntrică, să învățăm cum se cuvine a-L primi pe Oaspetele Care vrea să Se sălășluiască de-a pururi întru noi.

Slavă…

Purtând desăgile cele împietrite ale nădăjduirii în sine, se surpă viețile noastre, prăvălindu-se în pulberea căilor rătăcite, Cuvioase Gherontie, iar durerile inimii ne zdrobesc până la os, aducându-ne aminte de nestatornicia vieții pământești. Fă-te nouă așternut peste colbul rătăcirii ca, gustând amarul alegerii noastre până în străfundurile sale, să ne trezim din somnul morții și, de tine aținându-ne, să învățăm cum se cuvine a privi către Cer.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Zdrobite sunt sufletele și trupurile noastre de bolirile morții, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, căci, prin reaua noastră voire și alegere, ne-am măcelărit viețile, tocându-ne toate puterile sufletești spre a sluji trupului și nălucirilor pământești. Tămăduiește-ne și ridică-ne din această prăvălire în întuneric și moarte, iar prin strălucirea făcătoare de viață a rugăciunilor tale, strămută-ne prin pocăință în nădejde și mărturisire deplină înaintea atotștiutoarei și Preasfintei Treimi.

Stihiri:

Buclucaș plin de zâmbet și de cunoștință dumnezeiască te mărturisim pe tine, Cuvioase Gherontie, căci, poposind în lucrarea cea nătângă a necredinței noastre, ne-ai ridicat privirile spre Cer și ne-ai învățat Cui I se cuvine a ne închina în Duh și în Adevăr.

Trezvia și nebunia pentru Hristos ți s-au făcut straie de oștean al Duhului Sfânt, Cuvioase Gherontie, iar prin necurmata dragoste ce o porți firii omenești, te faci pentru noi izbire a săbiilor de gând, apărându-ne de vătămarea cea drăcească și dăruindu-ne veselia credinței.

Marșurile cele dureroase și ocolite ale învârtoșărilor în păcat ne-au făcut ostatici ai trufiei, Cuvioase Gherontie, dar tu, perindându-te în căile noastre rătăcite, călăuzește-ne și poartă-ne în pajiștile cele înmiresmate ale smeritei cugetări, trosnind cu buzduganul trezviei toate căpățânile păcătuirii.

Condac,
glasul al 3-lea:

Migală a rugăciunii se pogoară pe creștetele noastre prin solirile tale binecuvântătoare, Cuvioase Gherontie, căci junghiurile și sfâșierile sufletești ni le topești în tăria cea sfințitoare a Crucii lui Hristos. Fă-te în noi izvor de credință, bunătate și luare-aminte ca, strămutându-ni-se viețile în adâncurile dragostei lui Hristos, să gustăm din pacea și bucuria pe care El le-a adus spre a le dărui tuturor fiilor lui Adam, și astfel, înnoindu-ni-se viețile, patimile să crape în noi din ciuda nelucrării lor.

Prochimen, glasul al 4-lea:

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

Stih: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?

APOSTOLUL

Preotul: Înţelepciune.

Din întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire (1 Corinteni 1, 18-31):

Dacă la săvârşirea paraclisului nu se află nici un preot ori diacon, Apostolul şi Evanghelia pot fi citite de către un simplu credincios, cu luare-aminte, cu smerenie şi dragoste.

Fraților, cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o”. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude”.

Preotul: Pace ţie, cititorule. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia…

EVANGHELIA
(Ioan 8, 31-59)

Preotul: Cu înţelepciune drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor. Credincioşii: Şi duhului tău. Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, citire. Credincioşii: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie. Preotul: Să luăm aminte.

Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră întru El: Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; și veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam, dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că cuvântul Meu nu încape în voi. Eu vorbesc ceea ce am văzut la Tatăl Meu, iar voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru. Ei au răspuns şi I-au zis: Tatăl nostru este Avraam. Iisus le-a zis: Dacă aţi fi fiii lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar voi acum căutaţi să Mă ucideţi pe Mine, Omul care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Avraam n-a făcut aceasta. Voi faceţi faptele tatălui vostru. Zis-au Lui: Noi nu ne-am născut din desfrânare. Un tată avem: pe Dumnezeu. Le-a zis Iisus: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-aţi iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieşit şi am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis. De ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Fiindcă nu puteţi să daţi ascultare cuvântului Meu. Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii. Dar pe Mine, fiindcă spun adevărul, nu Mă credeţi. Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat? Dacă spun adevărul, de ce voi nu Mă credeţi? Cel care este de la Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; de aceea voi nu ascultaţi pentru că nu sunteţi de la Dumnezeu. Au răspuns iudeii şi I-au zis: Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon? A răspuns Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl Meu, şi voi nu Mă cinstiţi pe Mine. Dar Eu nu caut slava Mea. Este cine să o caute şi să judece. Adevărat, adevărat zic vouă: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac. Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi prorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac. Nu cumva eşti Tu mai mare decât tatăl nostru Avraam, care a murit? Şi au murit şi prorocii. Cine te faci Tu a fi? Iisus a răspuns: Dacă Mă slăvesc Eu pe Mine Însumi, slava Mea nimic nu este. Tatăl Meu este Cel care Mă slăveşte, despre Care ziceţi voi că este Dumnezeul vostru. Şi nu L-aţi cunoscut, dar Eu Îl ştiu; şi dacă aş zice că nu-L ştiu, aş fi mincinos asemenea vouă. Ci Îl ştiu şi păzesc cuvântul Lui. Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea şi a văzut-o şi s-a bucurat. Deci au zis iudeii către El: Încă nu ai cincizeci de ani şi l-ai văzut pe Avraam? Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. Deci au luat pietre ca să arunce asupra Lui. Dar Iisus S-a ferit şi a ieşit din templu şi, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Gherontie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.

Stihiră:

Răzoarele cele buruienoase ale inimii ne sunt năpădite de mătrăguna mândriei și nicidecum nu voim a face loc Crucii lui Hristos, Cuvioase Gherontie, lăsându-ne oborâți în tumultul deznădejdii și al mulțimii bolirilor trupești. Vindecă viața noastră, ce e mai mult moartă decât vie, ca, scuturând de pe noi frunzele cele otrăvite ale minciunii, să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu întocmai cum suntem, ci nu așa cum ne închipuim că am fi, ca astfel să ne dobândim mult dorita tămăduire și înnoire lăuntrică.

Preotul:

Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. Cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări. Înalţă fruntea dreptmăritorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu folosinţele cinstitelor Puteri Cereşti celor fără de trup; pentru rugăciunile cinstitului, măritului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale celor între Sfinţi Părinţilor noştri, mari dascăli şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Chiril, Nicolae al Mirelor Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni; ale Sfinţilor, măriţilor, bunilor biruitori Mucenici; ale Cuviosului Gherontie cel Nebun pentru Tine; ale Preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţilor noştri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel sfinţit şi Dimitrie cel Nou; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana; ale Sfântului (numele), a cărui pomenire o săvârşim astăzi şi pentru ale tuturor Sfinţilor, rugămu-ne, Multmilostive Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoşii, şi ne miluieşte.

Doamne miluieşte (de 12 ori).

Apoi ecfonisul:

Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni…

Dacă paraclisul se săvârşeşte fără preot, credinciosul zice această rugăciune:

Cuvioase Gherontie, cu mărturisirea ta cea statornică întru nebunia pentru Hristos, ai ajutat nenumărate suflete să-și câștige calea spre mântuire; pentru aceea te rugăm să ne primești și pe noi în brațele rugăciunilor tale și, cu raza strălucirii dumnezeiești, să ne luminezi cele lăuntrice, adeverindu-ne care sunt pietrele de poticnire ce adeseori ne fac să ne rostogolim în moarte și păcat. Spală cu lacrimi ochii noștri betegi și fețele noastre mohorâte ca, limpezindu-ni-se și luminându-ni-se privirea inimii, să învățăm a desluși toate mișcările sufletești și a ne lepăda de slava cea deșartă a poftei ochiului, care atât de covârșitor robește azi sufletele omenești. Scoate-ne din jugul robiei prin care, de bună voie, ne închinăm stăpânitorului acestui veac prin îndulcitoarele pofte de mărire, stăpânire, putere și avere, ca nu până în sfârșit să ne dăm pe noi înșine pierzaniei. Cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci, nimicește în noi lucrarea răutății și a necunoștinței și stârpește toată moleșeala, trândăvia și nesimțirea, ca și întru alcătuirea noastră lăuntrică să se odihnească Lumina cea blândă și atotbiruitoare a Învierii Domnului Hristos, prin care oamenii dobândesc mângâiere veșnică dintru dragostea Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin.

Doamne miluieşte (de 12 ori).

Cântarea a VII-a
Irmos:

Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Ca un poștalion aleargă, tropotind mintea mea în împrăștierile veștilor deșertăciunii, Cuvioase Gherontie, neîncetat hlizindu-se și holbându-se la bulbucii cei scârnavi ai împătimirii după trup și năpustindu-se în prăpastia cea fără de fund a morții sufletești. Fă-te nouă punte și tărâm împrejmuit de tăria rugăciunii trezvitoare ca, strămutându-ne în dorirea și lucrarea celor nepieritoare, să aflăm calea prin care ne potolim foamea lăuntrică, gustând din hrana cea preaputernică a cuvintelor Evangheliei.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Ca o căpiță aprinsă de focul poftelor lumești ne este viețuirea, Cuvioase Gherontie, și cu grăbire scrumul va adeveri nimicnicia cea înfricoșătoare pe care am ales-o prin a noastră rea voire. Ni s-a bulbucat privirea din spaimele necredinței și ale fricii, căci am iubit mai mult întunericul decât lumina și stăm cu gurile căscate spre a ne hrăni cu viclenii și deșertăciuni, dar tu, Cuvioase, șubrezește și căsăpește cugetele noastre răpănoase, ridicându-ne din trândava pleoștire și dăruindu-ne întărire întru statornicia blândeții.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Zadarnic mă voi căina că nu am dragoste pentru semeni, căci, de voi vrea să mă îndrept numai cu puterile mele, viața mea cea țepoasă se va întoarce împotrivă-mi, Cuvioase Gherontie, sfârtecându-mă cu vârfurile omorâtoare ale nădăjduirii în sine. Învață-mă a-mi smeri cugetul prin rugăciune și mărturisire înaintea lui Dumnezeu ca, de la El dobândind putere și curaj, să mă mărturisesc Lui și să pășesc pe calea cea binecuvântată a împărtășirii cu Sfintele Taine.

Slavă…

Temeiul credinței l-am strivit și înnăbușit în inimi și de aceea gâfâim sub povara cea vitregă a lumii, Cuvioase Gherontie, iar cu pofta cea rea, ne-am rotunjit lăcomia pântecelui, întețind biciuirile deznădăjduirii. Pitulează-te și în viețile noastre pipernicite și fărâmițează-ne aruncarea turbată spre plăceri ca, fiind curmată zgâirea cea după mângâierile pământești, să primim îmboldirea ta cea binecuvântată, prin care ne așezi în inimi sămânța nădăjduirii în Dumnezeu.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Tăcerea ta cuprinde în adâncurile sale toate lacrimile omenești din toate vremurile și din toate locurile, dumnezeiască Mireasă și Fecioară, și dintru ele ți-ai alcătuit cuvânt de rugăciune, pe care tot cu lacrimi l-ai adus înaintea privirii atotcunoscătoare a Fiului tău. Iar Domnul, primind darul tău de nestemate, l-a topit în inima Sa și a dăruit pământenilor ocrotirile tale minunate și pururea lucrătoare pentru noi întru săvârșirea Sfântului Duh.

Cântarea a VIII-a
Irmos:

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Zburdalnic smarald, izvodit în nebunia pentru Hristos, te avem pe tine, Cuvioase Gherontie, dintru ale cărui raze se umplu de lumină și spărturile cele jalnice ale vieților noastre năruite în colbul cel nimicitor al lumii. Pleznește în coaste pofta cea neînfrânată dintru noi ca, vătămându-se puterea ei, să ajungă la stârpire deplină și astfel să nu ne mai lăsăm încălecați de gândurile cele rele, care îi înșeuează pe toți cei ce se închină celui care amăgește lumea cu nenumărate pofte și năluciri.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Strânsoarea crâncenă a urzelilor morții ne strâmtorează din toate părțile, asurzindu-ne cu vâjâiturile și mârâiturile pierzaniei, dar tu, Cuvioase Gherontie, vânturi toate uneltirile vrăjmașului, rușinându-l cu Crucea lui Hristos pe cel care se socotea a fi de nebiruit. Descâlcește învălmășeala gândurilor noastre ca, scăpând de toți păduchii răutății, să ne împărtășim din sănătatea minții care se face statornică în trezvie și bea cu îmbelșugare din noimele cele dumnezeiești ale cuvintelor Evangheliei.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Redută a mântuirii, care turtești și faci boante toate săgetările vrăjmașului firii omenești, te cunoaștem pe tine, Cuvioase Gherontie, căci tăbărârea îndulcirilor o nimicești cu strămutarea minții în adâncurile Evangheliei, deslușindu-ne neasemănata dragoste dumnezeiască. Zidește și întru noi turnul privegherii și al înțelepciunii ca, iscusindu-ne în luarea aminte la cugetele lăuntrice, să alipim viața noastră de Numele Domnului Iisus Hristos și astfel să ne primenim cu lacrimi de pocăință și recunoștință.

Slavă…

Buzdugan care pândește pliscurile cele ucigașe ale dracilor, s-a adeverit rugăciunea ta, Cuvioase Gherontie, căci cu grăbire prăpădești lucrarea vicleanului și ne cruți de căderea în lațurile amarnicelor lui uneltiri. Spintecă și buboaiele noastre sufletești, pe care le-am umflat prin slava deșartă și prin dragostea lumii ca, astfel ușurându-ne de povara morții sufletești, să aflăm binecuvântatul zâmbet al celor care se împărtășesc din lumina Învierii din morți a Domnului Hristos.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Mireasma tuturor crinilor și a trandafirilor e măruntă pe lângă bogăția cea nemăsurată a dumnezeieștii tale înmiresmări, Preacurată Fecioară Marie, căci plinătatea lacrimilor și a rugăciunilor tale a fost răstignită, trecând prin adâncul tainei morții și al Învierii Fiului tău. Spală-ne în șuvoaiele cele cerești ale milelor tale ca, înnoindu-se cu totul inimile noastre, să lepădăm zdrențele cele vechi și puturoase ale relelor obiceiuri și să ne îmbrăcăm cu veșmântul trezviei minții și al sârguinței pentru cuvântul Evangheliei.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaslăvindu-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul:

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a IX-a

Irmos:

Spăimântatu-s-au cerurile şi marginile pământului s-au cutremurat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor în trup.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Crăparea cugetelor iubitoare de pântece clocotește în aprinderea feluritelor pofte, Cuvioase Gherontie, dar tu izbește-ne și izbăvește-ne simțirile cu dangătul cumpătării, ca astfel, toate cele trebuincioase trupului, să le primim cu drămuirea cea înțeleaptă a fiilor luminii. Dăruiește-ne și nouă sațiul cel dumnezeiesc al Evangheliei, care îi satură și îi îmbogățește cu vârf și îndesat pe toți cei care leapădă amăgirile cele otrăvite ale păcatului și își întorc fețele și mărturisirea către Fiul lui Dumnezeu făcut Om.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Multele și măruntele nădăjduiri în cele văzute m-au întemnițat în bârlogul cel urât mirositor al deznădejdii, Cuvioase Gherontie, dar tu stoarce dintru noi toate puroaiele morții și jupoaie-ne de simțirile cele iubitoare de trândăvie și îndulciri, ca astfel și noi să ne cunoaștem și să ne mărturisim căderile și, înfățișându-ne deplin înaintea Preasfintei Treimi, să gustăm din Duhul și Adevărul rugăciunii spre a nu mai fi păcăliți de vicleniile dracilor.

Stih: Cuvioase Gherontie, înviază sufletele noastre moarte.

Cotrobăim ca niște bezmetici prin cugetele moarte ale lumii și ne facem cărăuși ai gunoaielor înțelepciunii fiilor acestui veac, Cuvioase Gherontie, dar tu, cu neaoșa ta nebunie pentru Hristos, vii musai la noi spre a ne izbăvi din necugetata și păgubitoarea agonisire, dărâmându-ne și zdrobindu-ne tot ce am clădit cu cărămizile Babilonului. Fă-te nouă felinar în întunericul lumii, ca urmând ție în dragostea pentru Hristos Dumnezeu, să intrăm pe calea Bisericii și să gustăm din leacul cel nemuritor al Euharistiei.

Slavă…

Sub umbrela cea de lumină a rugăciunilor tale, ne adăpostim de ploaia cea otrăvitoare și năvalnică a pomenirii de rău, Cuvioase Gherontie, căci noi înșine ne-am făcut cuib al cugetelor morții, cele care cu ciocul lor ucigaș ne vatămă alcătuirea firii. Tămăduiește inima noastră bolnavă, curățându-o de amarul urâciunii, și presară în ea sămânța cea sfântă a Evangheliei, dintru care să răsară Pomul Vieții, cel care pentru om se împodobește cu dăruirea cugetelor îngerești.

Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:

Cântecul lui Dumnezeu, cel tăinuit în fiecare fir de iarbă și floare și în fiecare zbor și pasăre, a răsărit deplin întru tine, Preacurată Mireasă, destăinuind frumusețea dumnezeiască rânduită omului și înfățișând podoaba înnoirii lăuntrice, adusă în lume prin răstignirea și Învierea Fiului tău. Vindecă urâciunea multelor noastre boliri, dăruindu-ne a urma Crucii lui Hristos, ca astfel și întru noi să se facă lucrător gândul cel dintâi al lui Dumnezeu pentru om.

Apoi:

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi troparele, glasul al 6-lea:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu:

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim noi, cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, căci tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Şi se face otpustul:

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Cuviosului Gherontie cel Nebun pentru Tine şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Trei rugăciuni către Cuviosul Gherontie

Acatist al celor aflați în sărăcie sufletească ori trupească

Acatist al celor împovărați de frământări sau tulburări sufletești

Acatist al celor suferinzi de boli grele sau de nevindecat

Paraclis pentru dobândirea bucuriei și a înnoirii lăuntrice

Paraclis pentru sporirea în credință, nădejde și dragoste