Scurtă rânduială de rugăciune către
Sfânta Maria Brâncoveanu

 

Tropar

 

Cu pâraie de lacrimi, ți-ai înveșmântat durerea de mamă și soție, Sfântă Maria Brâncoveanu, dar ai mulțumit Domnului pentru crucea mucenicească dăruită familiei tale. Pentru aceea și Duhul Sfânt te-a mângâiat cu dragostea cea nepieritoare, care este însăși seva Împărăției Cerurilor.

 

Condac

 

Cu tânguire și suspin înlăcrimat, ai însoțit moartea soțului și a fiilor tăi, Sfântă Maria Brâncoveanu, iar prin adâncul rugăciunilor tale, le-ai țesut haine de viteji care râvnesc să moară desăvârșit pentru lume și să se unească deplin cu Hristos prin săvârșire mucenicească.

 

Icos

 

Știai că aceia care erau de un neam și de o cinste cu voi, Cantacuzinii, v-au surpat și v-au dat morții, Sfântă Maria Brâncoveanu, dar ai primit ca pe voia lui Dumnezeu și ocările, și batjocurile, dar și despuierea de toate averile, întemnițarea și apoi surghiunul. Pentru aceea și purtarea cu recunoștință a Crucii a rodit îmbelșugat smerenie și adumbrire a Duhului Sfânt, a căror lucrare văzându-o întru tine, ne plecăm cu umilință și îți grăim:
Bucură-te, frumusețe înnoită în unsprezece vlăstare ce poartă în inimi bucuria lui Dumnezeu,
Bucură-te, maică de mucenici care strălucesc rodind ca ramuri nemuritoare ale Pomului Crucii,
Bucură-te, soție de voievod martir, care și-a urmat bărbatul în smerenia cea iubitoare de Hristos,
Bucură-te, doamnă a Țării Românești, îmbrățișată de dragostea Născătoarei de Dumnezeu,
Bucură-te, pas viteaz, care nu a fost frânt de mulțimea de lacrimi, ci a biruit întru statornicie,
Bucură-te, putere mucenicească ce, prin moartea celor dragi, s-a cufundat în adâncul răbdării,
Bucură-te, tărie neasemuită, ce ai trecut prin focul necazurilor cu roua milei dăruită de Duhul,
Bucură-te, leagăn ce poartă în unduirile sale dragostea și ocrotirea pentru neamul românesc,
Bucură-te, fir de aur ce țese, prin rugăciune, veșmânt de înnoire pentru omul nostru lăuntric,
Bucură-te, toiag de sprijinire pentru toți cei doborâți de înviforările și necazurile acestei vieți,
Bucură-te, privire îndumnezeită, ce întâmpină cu alinare și bărbăție toate neputințele noastre,
Bucură-te, limpezime care ne izbăvește din negurile cele învârtoșate ale cugetului pământesc,
Bucură-te, Sfântă Maria Brâncoveanu, mireasmă ce ne învăluie cu petalele de lumină ale frumuseților dumnezeiești!

 

O cântare a Canonului

 

Preacurata Născătoare de Dumnezeu ți-a fost întărire și ajutor, Sfântă Maria Brâncoveanu, căci, sfâșierea cea cumplită a inimii tale, a alinat-o cu slava Învierii Fiului său, iar sufletele soțului și ale fiilor tăi le-a întâmpinat, primindu-le cu neprețuita sa dragoste de Maică și Fecioară.

Stih: Sfântă Maria Brâncoveanu, miluiește-ne pe noi!

Ai înșirat boabele tale de lacrimi dimpreună cu picăturile de sânge ale soțului și fiilor tăi, Sfântă Maria Brâncoveanu, și, împletindu-le, ai făcut din ele nestemate ale nemuririi, care împodobesc cu rugăciune inimile celor ce caută prin pocăință lumina dătătoare de viață a Învierii lui Hristos din morți.

Stih: Sfântă Maria Brâncoveanu, miluiește-ne pe noi!

Suspinările și lacrimile tale, în chip tainic, s-au adunat toate în giulgiurile ce au cuprins trupul lui Hristos, Sfântă Maria Brâncoveanu, iar cu plânsul tău lăuntric, L-ai însoțit în moarte pe Cel Ce a biruit iadul, vădindu-l ca pe un nimic și un neputincios pe diavol, care dintru început a fost ucigător de oameni.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.

Fiind închisă cu toți cei vii ai tăi în temnițele sultanului, ai îmbrățișat gratiile ca pe niște cruci dăruite ție de Domnul, Sfântă Maria Brâncoveanu, iar prin recunoștința pentru toate, ai dobândit și slobozire din închisoarea cea pământească spre a aduce în pământul strămoșesc osemintele mucenicești ale Sfinților Brâncoveni.

Și acum… a Născătoarei de Dumnezeu:

Preacurată Născătoare de Dumnezeu, măsura cea de necuprins a rugăciunilor tale străjuiește firea omenească cu dragostea Mângâietorului, iar brațele tale îmbrățișează suspinurile noastre cele mai adânci și le aduce înaintea Sfintei Treimi spre a ne învăța și pe noi să urmăm Evangheliei și, astfel, prin cuvintele Fiului, să primim înțelepciunea Tatălui din lucrarea Sfântului Duh.

 

Rugăciune către Sfânta Maria Brâncoveanu

 

Cu candela pururea aprinsă a dragostei dumnezeiești, ți-ai luminat viața și inima adâncă, Sfântă Maria Brâncoveanu, aducând lui Hristos vlăstarele vieții cu care El te-a împodobit ca pe o maică născătoare de sfinți mucenici. Pentru aceea și Pomul Vieții, care a crescut din sânurile tale, a cuprins pârguirea cea înaltă și sfântă ce se luminează și crește în razele bunătății nemuritoare ale Soarelui Dreptății. Cu lacrimile tale de mamă, spală și mulțimea întinăciunilor și a fărădelegilor noastre, ca, risipindu-se întunericul morții dintru noi, să vedem, prin apele atotbiruitoare ale pocăinței, biruința Învierii din morți a Fiului lui Dumnezeu, Cel Care a strălucit cu viață și veșnică izbândă întru fiecare dintre fiii tăi. Tămăduiește tu mulțimea bolirilor noastre lăuntrice, învrednicindu-ne și împuternicindu-ne a urma Crucii lui Hristos, cea de care, în chip neasemănat, te-ai alipit la tăierea bărbatului și a fiecărui fiu al tău, pe care neîncetat i-ai purtat în îmbrățișarea ta și i-ai însoțit cu rugăciune și binecuvântare în fiecare zi a vieții. Curăță și sfințește mințile și inimile noastre, Sfântă Maria Brâncoveanu, ca, prin mijlocirile tale înnoindu-ne cu lucrarea cea milosârdă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, să ne facem temei și ajutor pentru aproapele și pentru neamul nostru românesc, spre a se pogorî și în viețile noastre seninul cel dumnezeiesc al lucrării celei de viață făcătoare a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

 

error: Conținut protejat