PARACLIS
AL CUVIOSULUI GHERONTIE
CEL NEBUN PENTRU HRISTOS
PENTRU SPORIREA ÎN CREDINȚĂ,
NĂDEJDE ȘI DRAGOSTE
După obișnuitul început, se zice
Canonul Cuviosului Gherontie
Cântarea I
Irmos:
Apa trecându-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând israeliteanul, striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Casă de nebuni s-a făcut înțelepciunea pământească, dar tu, Cuvioase Gherontie, cu nebunia pentru Hristos, ai vădit bezna de minciuni a lumii și ai cuprins în vâltoarea rugăciunilor tale arșița însetării oamenilor după Domnul. Tămăduiește privirile noastre orbite ca, deschizându-ni-se ochii, să pricepem că străchinile cele aburinde ale feluritelor pofte sunt, de fapt, troacă plină de colcăiala mizeriilor cele amare ale cugetelor vrăjmașe ale dracilor.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Răbdarea și statornicia sunt atât de departe de noi, căci poftele ne împing, înfigându-ne în hăurile îndulcirilor, Cuvioase Gherontie, și nici o fărâmă din inimile noastre nu o dăm deplin lui Hristos, Ziditorul nostru. Fă-te nouă vad limpede, în care spălându-ni-se toate urâciunile greșelilor, să se dezlege muțenia limbilor noastre și să învățăm a ne mărturisi Domnului în fiecare clipă a viețuirii pământești și astfel să ni se deschidă izvoarele lacrimilor celor curățitoare.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Lăutarii cei mult iubiți ai lumii au împânzit cu coviltirul și lațurile glăsuirilor întregul pământ, asurzindu-ne cu timpanele și pojghița cea tulbure a zăbovirii în moarte, Cuvioase Gherontie; dar tu cuprinde-ne în albia sporului în rugăciune ca astfel să auzim cântecul cel lăuntric, pe care Domnul Dumnezeu l-a sădit în fiecare dintre noi încă din clipa zămislirii, împodobindu-l cu nenumita liniște a dumnezeieștii străluciri.
Slavă…
Sorb necuprins de adânc, în care ni se adună și preling toate durerile și sfâșierile sufletești, te-am cunoscut pe tine, Cuvioase Gherontie, căci, unind suspinul tău cu cel al Duhului Sfânt, ne-ai îmbrățișat în întregime, descoperindu-ți Domnul și cele trecute, și cele viitoare ale noastre. Apără-ne până în sfârșit de șuierăturile cele tăioase ale poftelor rele, ca nu cumva, fiind biruiți de ele, să ne supunem cu totul morții și să ne facem izbândă a diavolului.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Nimic din cele ce se petrec pe pământ nu-ți rămâne necunoscut, Preasfântă Fecioară, căci, purtând în privirea ta cunoștința Duhului Sfânt, cu smerenia dragostei îi îmbrățișezi în rugăciune și îi ridici pe toți cei care sunt zdrobiți de tăvălugul cel ucigaș al înțelepciunii lumești. Miluiește-ne pe toți cei care doar adulmecăm prin credință frumusețile cele veșnice ale Împărăției Cerurilor și, prin negrăita ta milostivire, învrednicește-ne a vedea zorii mântuirii și strălucirea cea veșnică a Preasfintei Treimi.
Cântarea a III-a
Irmos:
Doamne, Cela Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Ca un sigiliu al slavei și al tăcerii, care poartă semnul cunoștinței dumnezeiești, pecetluiești răsuflările noastre, Cuvioase Gherontie, despletind toate încurcăturile tulburi ale împrejurărilor vieții și rupând zapisul răutăților întru care am îmbătrânit. Cu puterea dată ție de Sus, ticluiește pentru noi lucruri mântuitoare spre a spori pe calea rugăciunii și a Evangheliei, ca nu cumva să rămânem nătărăi prin nelucrarea cea din trândăvie și deznădăjduire.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Dragostea ta dumnezeiască plutește în boarea rugăciunii cu care ne mângâi viețile, Cuvioase Gherontie, căci, arătându-ți Domnul adâncurile inimilor noastre, te faci împreună-lucrător cu El la curățirea noastră de puterea stricăciunii și a morții. Fă-te nouă pâine hrănitoare, care ne ridică din covârșirea neputințelor și, învățându-ne a mulțumi lui Dumnezeu pentru toți și toate, cârmuiește-ne pașii către rugăciunea cea atotcuprinzătoare, în care primim toate necazurile ca din mâna Domnului.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Pe răbojul conștiinței avem însemnate toate căderile lăuntrice, Cuvioase Gherontie, iar tu nu ne lași a le da ocol, mințindu-ne pe noi înșine, ci ne îmboldești și ne înveți ca pe toate să le înfăţişăm dinaintea lui Hristos Dumnezeu și, astfel mistuindu-se fărădelegile noastre, să gustăm o firimutură preamică din amarul pe care Domnul l-a băut întreg în Ghetsimani și neîncetat îl bea cu fiecare dintre cei care se pocăiesc în Duh și în Adevăr.
Slavă…
Înfierbântate și clocotitoare sunt mințile noastre în trufiile și semețiile veacului, Cuvioase Gherontie, și nicidecum nu voiesc să se coboare în nimicul din care au fost aduse la ființă și viață. Însă, cu totul întunecându-ni-se viețile, iată că năzuim să dobândim măcar și puțin ajutor de la tine, cel care te-ai făcut pildă a adâncirii în smerenie, prin care nimic socotindu-te, te-ai făcut asemenea cu Cel Ce Este, dobândind părtășia la dumnezeiasca fire.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Umbletele noastre prin această lume sunt îngrădite de orbirea neputințelor și de mărginirea în trup, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, dar rugăciunea ta atotcuprinzătoare străbate neîmpiedicată cerul și pământul și cele dedesubt, izvodind izbăvire pentru tot cel ce cheamă numele tău. Pentru aceea și noi ne ridicăm spre tine brațele, știind că nici unul din graiurile noastre nu le treci cu vederea, ci pe toate le faci lucrătoare, cuprinzându-ne în brațele Crucii și în îmbrățișarea Duhului Sfânt.
Stihira:
Măgăriile cele tălâmbe ale alergării după plăceri ne-au ruinat lăuntrica alcătuire, Cuvioase Gherontie, căci iată, ca niște nebuni socotim că avem credință precum purtăm bani în buzunar și, când vom avea trebuință de ea, o vom scoate și vom neguțători cu Dumnezeu. Dar tu, cunoscând cât suntem de tăntălăi și de orbiți cu inima, ne ții cu mâna ta cea puternică și nu lași să fim covârșiți de deznădejde în zilele cele amare, când toate nălucirile minciunilor noastre se fac praf și pulbere.
Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…, la care îi pomeneşte pe cei pentru care se face paraclisul. Dacă paraclisul se săvârşeşte fără preot, aici vom zice: Cuvioase Gherontie, milostiveşte-te spre robii tăi aceştia… şi pomenim numele celor pentru care ne rugăm. Doamne miluieşte (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Sedealna,
glasul al 4-lea:
Când am socotit că agonisita pământească ne este mărișoară, ne lărgim inimile spre a cuprinde tot izvorul desfătărilor lumii și începem a ne legăna din patimă în patimă, Cuvioase Gherontie, nebăgând de seamă că mintea noastră toantă e batjocorită de cele vremelnice, care sunt spoite de draci cu înfățișare veșnică. Urzește mântuire și pentru noi, cei care de bunăvoie ne-am supus înrobirii față de materie și, cu focul rugăciunilor tale, scoate-ne din apele cele mâloase ale împătimirii după avuții.
Cântarea a IV-a
Irmos:
Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Ronțăită și ciuruită de gângăniile cugetelor necurate este viața mea, Cuvioase Gherontie, căci relele moșteniri ale obiceiurilor au cotropit cu strâmtimea lor tot răstimpul viețuirii mele pământești. Zdruncină stricata noastră nărăvire cu strălucirea Crucii lui Hristos ca razele sale dumnezeiești să ne pătrundă adâncul conștiinței și astfel să ne unim cu toți înaintașii noștri până la Adam, și așa să-i punem înaintea Domnului, cerând iertare pentru toate greșealele lor cele de voie și fără de voie.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Precum o momâie în tribul cel nebunesc al cugetelor ni s-a făcut pofta cea rea, Cuvioase Gherontie, preschimbându-se în sperietoare ce alungă din noi viața și binecuvântarea Domnului. Tămăduiește toate pociturile pe care le-am adus chipului lui Dumnezeu dintru noi și, primenindu-ne prin lucrarea Sfântului Duh din Sfintele Taine, reașează-ne în cinstea cea dintâi dăruită nouă în Sfântul Botez, pecetluind cu lacrimi de pocăință toate rugăciunile noastre.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Uluitoare îmblânzire a multelor noastre nebunii te avem pe tine, Cuvioase Gherontie, pentru că, în răspântiile cugetelor lumești, te-ai arătat culegător preaînțelept, căci, trecându-ne cu vederea amănuntele arătării celei dinafară, ne-ai pătruns în adâncul conștiinței și ne-ai curățat temeliile inimilor. Pentru aceea și noi ne veselim de lucrarea ta dumnezeiască și mărturisim tuturor darurile pe care Mântuitorul Hristos ni le-a dăruit prin tine spre însănătoșirea sufletească.
Slavă…
Răutățile noastre gâlgâie în râpele morții sufletești, revărsându-se în potopul de minciună și întuneric al lumii, Cuvioase Gherontie; dar tu ne cuprinzi în rugăciunile tale și, cu razele cele dumnezeiești, stârpești toată bezna vieților noastre. Omoară cu tăcerea adâncirii în Dumnezeu zvârcolirea noastră cea guralivă în înțelesurile cele slabe ale lumii ca, risipindu-se toate spumele și gargarele minții, să ne liniștim în blândețea cea care poartă cu vrednicie Numele Fiului lui Dumnezeu.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Când inima noastră e zdrobită în dureri, când mintea noastră e sfâșiată de spinii îndoielilor și ai grijilor, când sufletul nostru plânge nemângâiat, când trupul nostru e măcinat de multele boliri, inima ta nu încetează a suspina pentru noi, Pururea Fecioară Marie, căci lin ne meșteșugești izbăvirea, însoțindu-ne fiecare pas și fiecare răsuflare cu pavăza ta. Străjuiește-ne neîncetat cu blânda-ți privire de mamă, ca astfel și noi să trecem cu bine prin acest veac nestatornic și să ne învrednicim a vedea pururea strălucirea Împărăției.
Cântarea a V-a
Irmos:
Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel preaînalt; pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Mreaja cuvintelor stricătoare de suflet ne-a făcut să ne împleticim în capcana cea otrăvită a înțelepciunii lumii, năucindu-ne și perpelindu-ne în jarul cel nimicitor al traiului hulitor și vrăjmaș lui Dumnezeu. Dar tu, Cuvioase Gherontie, nu te scârbești de căderile noastre, ci îi îmbrățișezi pe toți fiii risipitori ai lumii, adeverind tuturor că ești purtător statornic al suspinului Duhului Sfânt, care nu rabdă ca cineva să fie copleșit de mâhnirile căderii.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Tavanul cel spart și mucegăit al minții noastre a fost oborât de furtunile potrivnicelor poticniri, Cuvioase Gherontie, dar tu cuprinde sub bolta bunătății rugăciunilor tale dărâmăturile alcătuirii noastre sufletești, căzute în puterea morții și a stricăciunii. Izbăvește-ne pe toți din spaimele și sperieturile clătinării cugetului lumesc, căci știm că, prin nebunia ta pentru Hristos, nicidecum nu te-ai sinchisit de slava și gura lumii.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Graiurile noastre bolovănoase ne vădesc mintea de ocnaș care fără de încetare sapă în adâncirea mângâierilor pământești, Cuvioase Gherontie, însă tu adapă-ne însetarea cu picături de lacrimi și desfă cătușele și lanțurile cele grele ale obiceiurilor stricăciunii cu cheia cuvintelor Evangheliei. Tămăduiește mulțimea rănilor noastre sufletești și trupești cu sarea și focul Duhului Sfânt ca, primenindu-ni-se întreaga făptură, să gustăm și din schimbarea minții cea după Dumnezeu.
Slavă…
Sloiurile inimii să nu ne cuprindă pe patul de moarte, Cuvioase Gherontie, ci, prin mila mijlocirilor tale, să avem caldă mărturisire către Domnul ca astfel să gustăm din bunătatea milei Sale și să dobândim odihnă și intrarea în sălașurile desfătării veșnice. Deschide brațele rugăciunii tale pentru toate faptele noastre pe care le-am săvârșit întorcându-ne fața de la Domnul, ca astfel să îndrăznim a ne mărturisi și noi fărădelegile și să recunoaștem înaintea tuturor căderea, dar și iertarea pe care am dobândit-o.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Multele împiedicări ale viețuirii pământești ne fac să ne aducem aminte că am fost luați din țărână, dar, ridicând privirile spre tine, Măicuța lui Dumnezeu, îndată pricepem că obârșia noastră este în Ceruri, fiind zidiți după chipul și asemănarea Preasfintei Treimi. Împodobește cu lacrimi de pocăință ochii noștri netrebnici ca, tămăduindu-se privirea noastră cea vătămată, să începem a vedea strălucirea Răsăritului Celui de Sus, pe care L-ai adus în lume, dăruind trup omenesc Fiului lui Dumnezeu.
Cântarea a VI-a
Irmos:
Doamne, Cela Ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta, că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
În viscol și gheață a morții s-au prefăcut cugetele cele lăuntrice ale inimilor noastre, Cuvioase Gherontie, iar gerul lor chinuitor de treaz sfâșie și sfârtecă chipul lui Dumnezeu dintru noi. Fă-te boare alinătoare, care cu căldura ei înmugurește și înmiresmează toate plaiurile sufletului, ca astfel și noi să udăm cu lacrimi vlăstarele pocăinței și să ne învrednicim a vedea și roadele dalbe ale curăției și statorniciei în blândețe, pace și milă.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Foarte pricepuți suntem să nu ne grijim de trezvia sufletului, pentru aceea ne și pierdem cumpătul dinaintea greutăților vieții, Cuvioase Gherontie, hrănind neștiut frica și spaima prin nădăjduirea în părerea cea de sine. Arată-ne tu temeliile cele adânci ale sufletului ca să pricepem că am fost zidiți spre a ne dărui deplin viața lui Dumnezeu, ca și El să ne dăruiască în întregime viața Sa, și astfel să vedem lumea prin ochii și simțirile Sale, așa precum s-a săvârșit și întru tine.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Plaga cea deșirată a morții ne cotropește inima și ne temem ca ziua Judecății să nu ne prindă precum un fur, Cuvioase Gherontie, pentru aceea și cerem mijlocirile tale, știindu-te mărturisitor statornic și neînduplecat al Dumnezeirii lui Hristos. Învață-ne a ne aținti privirea spre cele dinăuntru ca, începând a pricepe mișcările sufletești cele adânci, să le trecem pe toate prin focul rugăciunii și să încetăm a ne păcăli pe noi înșine prin îndulcirea cea de moarte a slavei deșarte.
Slavă…
Strădania rugăciunii ne izvorăște din milostivirile tale, preschimbându-se în dulce tânjire după Dumnezeu, Cuvioase Gherontie, și închegându-ne dorul în statornicie pe calea credinței în Dumnezeirea lui Hristos. Luminează-ne căile vieții cu lucrarea ta străvăzătoare ca și noi, primindu-le pe toate și alipindu-le Crucii Domnului, să ne facem dimpreună cu El purtători ai suferințelor lumii și să îmbrățișăm cu recunoștință toate durerile rânduite nouă spre a ne naște pentru veacul viitor.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Nu a fost, nu este și nu va fi om pe acest pământ pe care tu să nu-l fi purtat în rugăciunile tale, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, căci, cunoscând suspinarea Duhului Sfânt pentru întreaga zidire, ai pogorât ploile lacrimilor tale asupra întregii lumi și ne-ai împodobit inimile cu strălucirea curcubeului izbăvirii din potopul stricăciunii. Tămăduiește deplin rănile noastre sufletești ca, vestind tuturor minunile bunătății tale, să ne veselim dimpreună de ocrotirea ta cea neîncetat lucrătoare.
Stihiri:
Pe maidanul cel larg al lumii călătorim încovoiați de mulțimea poverilor sufletești, Cuvioase Gherontie, iar dragostea rugăciunilor tale ni se face pavăză sfântă, îndepărtându-i de la noi pe șacalii cei care ne arată colții și rânjiturile păcatului și ale morții.
Prietenie dumnezeiască ce a dat sfoară-n țara celor care cred în Hristos Domnul, te avem pe tine, Cuvioase Gherontie, căci pâlcurile înfrățirii adevărate au crescut prin mijlocirile tale, iar cu înaintevederea ta ai deschis în viețile noastre căile cele destăinuite ție de către privirea Duhului Sfânt.
Ascunzându-ne de Dumnezeu, pe furiș ne-am făcut țăndări viața, Cuvioase Gherontie; dar tu întocmește iară întru noi cutezanța cea bună, ca astfel să ne înfățișăm iarăși înaintea Lui și să ne lăsăm cunoscuți până în cele mai din urmă urâciuni ale noastre.
Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…, la care îi pomeneşte pe cei pentru care se face paraclisul. Dacă paraclisul se săvârşeşte fără preot, aici vom zice: Cuvioase Gherontie, milostiveşte-te spre robii tăi aceştia… şi pomenim numele celor pentru care ne rugăm. Doamne miluieşte (de 12 ori). Apoi preotul zice ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Condac,
glasul al 3-lea:
Iscusință a dragostei, care pe îndelete ia aminte la fiecare dintre noi, te cunoaștem pe tine, Cuvioase Gherontie, căci, făcându-te răsfrângere vie a strălucirii dumnezeiești, ne-ai nimicit strâmtorarea și sufocarea cea din păcate și ne-ai slobozit întru lumina fiilor Tatălui. Pentru aceea și noi, cei care ne știm lucrători ai multor răutăți, văzându-ne îmbunați și îmbogățiți cu neîncetatele tale faceri de bine și minuni, mărturisim înaintea tuturor biruința nevoințelor și a rugăciunilor tale.
Prochimen, glasul al 4-lea:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.
Stih: Ce vom răsplăti Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă?
APOSTOLUL
Preotul: Înţelepciune.
Din întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citire (1 Corinteni 1, 18-31):
Dacă la săvârşirea paraclisului nu se află nici un preot ori diacon, Apostolul şi Evanghelia pot fi citite de către un simplu credincios, cu luare-aminte, cu smerenie şi dragoste.
Fraților, cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: „Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o”. Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor. Căci, priviţi chemarea voastră, fraţilor, că nu mulţi sunt înţelepţi după trup, nu mulţi sunt puternici, nu mulţi sunt de bun neam; ci Dumnezeu Şi-a ales pe cele nebune ale lumii, ca să ruşineze pe cei înţelepţi; Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu Şi-a ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţire şi răscumpărare, pentru ca, după cum este scris: „Cel ce se laudă în Domnul să se laude”.
Preotul: Pace ţie, cititorule. Citeţul: Şi duhului tău. Aliluia…
EVANGHELIA
(Ioan 5, 19-44)
Preotul: Cu înţelepciune drepţi, să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor. Credincioşii: Şi duhului tău. Preotul: Din Sfânta Evanghelie de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, citire. Credincioşii: Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie. Preotul: Să luăm aminte.
Zis-a Domnul: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. Că Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată toate câte face El şi lucruri mai mari decât acestea va arăta Lui, ca voi să vă miraţi. Căci, după cum Tatăl scoală pe cei morţi şi le dă viaţă, tot aşa şi Fiul dă viaţă celor ce voieşte. Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului. Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl care L-a trimis. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă. Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul şi acum este, când morţii vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu şi cei ce vor auzi vor învia. Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; și I-a dat putere să facă judecată, pentru că este Fiul Omului. Nu vă miraţi de aceasta; căci vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, și vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii. Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud, judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul mărturiseşte despre Mine; şi ştiu că adevărată este mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine. Voi aţi trimis la Ioan, şi el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturia, ci spun aceasta ca să vă mântuiţi. Ioan era făclia care arde şi luminează, şi voi aţi voit să vă veseliţi o clipă în lumina lui. Iar Eu am mărturie mai mare decât a lui Ioan; căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, lucrurile acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu l-aţi auzit vreodată, nici faţa Lui nu aţi văzut-o; și cuvântul Lui nu sălăşluieşte în voi, pentru că voi nu credeţi în Cel pe care l-a trimis Acela. Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă! Slavă de la oameni nu primesc; dar v-am cunoscut că n-aveţi în voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unii de la alţii şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?
Slavă Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh.
Pentru rugăciunile Cuviosului Tău Gherontie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.
Stihiră:
Tălăzuire a harului care voiește a ne face fără de prihană, primim prin tine, Cuvioase Gherontie, căci, chemând numele și ajutorul tău, Domnul binevoiește și asupra noastră, a celor cu totul înglodați în noroaiele patimilor. Iar dragostea ta veșnică ne întâmpină și pe noi, luminându-ne și înnoindu-ne cu dureroasa prefacere cea dintru purtarea Crucii, ca astfel să fie temeluită, prin iubirea noastră de osteneală, arvuna cea binecuvântată a vederii veșnice a Preasfintei Treimi.
Preotul:
Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta. Cercetează lumea Ta cu milă şi cu îndurări. Înalţă fruntea dreptmăritorilor creştini şi trimite peste noi milele Tale cele bogate. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu folosinţele cinstitelor Puteri Cereşti celor fără de trup; pentru rugăciunile cinstitului, măritului Proroc, Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan; ale Sfinţilor, măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli; ale celor între Sfinţi Părinţilor noştri, mari dascăli şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi Ioan Gură de Aur, Atanasie cel Mare, Chiril, Nicolae al Mirelor Lichiei şi Spiridon al Trimitundei, făcătorii de minuni; ale Sfinţilor, măriţilor, bunilor biruitori Mucenici; ale Cuviosului Gherontie cel Nebun pentru Tine; ale Preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţilor noştri: Grigorie Decapolitul, Nicodim cel sfinţit şi Dimitrie cel Nou; ale Sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana; ale Sfântului (numele), a cărui pomenire o săvârşim astăzi şi pentru ale tuturor Sfinţilor, rugămu-ne, Multmilostive Doamne, auzi-ne pe noi, păcătoşii, şi ne miluieşte.
Doamne miluieşte (de 12 ori).
Apoi ecfonisul:
Cu mila şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni…
Dacă paraclisul se săvârşeşte fără preot, credinciosul zice această rugăciune:
Cuvioase Gherontie, viețuirea ta întru nevoința nebuniei pentru Hristos a fost jertfă mucenicească de bunăvoie, căci, călcând în picioare toată slava deșartă a acestei lumi, l-ai scuipat pe stăpânitorul acestui veac, batjocorindu-i toate uneltirile prin care îi vânează dintru început pe fiii oamenilor. De aceea nici defăimarea omenească nu te-a rănit, ci ți s-a făcut pricină de adâncă rugăciune pentru vrăjmași, plinindu-se întru tine taina vederii dumnezeiești, prin care ai ajuns a cunoaște mai multe despre oameni decât știau ei înșiși. Iar Domnul, cunoscând dragostea și lacrimile tale pentru semeni, te-a făcut făclie aprinsă cu Lumina cea nezidită spre a te călăuzi în adâncul sânului firii omenești, unde ți-a dăruit a purta povara multor păcate și fărădelegi săvârșite de oameni, spre a I le încredința Lui prin istovitoare rugăciuni. Pentru aceasta te-ai și făcut mare prieten al lui Dumnezeu și purtător al harului Duhului Sfânt, slobozind multe suflete din robia celor trecătoare și deschizându-le porțile rugăciunii și ale apropierii întru cunoștință de Trupul și Sângele Domnului. Dăruiește-ne, tuturor celor care te chemăm în rugăciune, credință, nădejde și dragoste ca, astfel temeluindu-se viețile noastre întru harul lui Dumnezeu, să ne unim tot mai deplin cu Biserica cea Una a Domnului Hristos, iar viața și inima noastră să se facă sălășluire binecuvântată a venirii Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.
Doamne miluieşte (de 12 ori).
Cântarea a VII-a
Irmos:
Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul Părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Smulgându-ne din împrăștierea de cuget a lumii, Cuvioase Gherontie, ne îndrepți mâna stângace a făptuirilor, învățându-ne a ne deschide inimile dinaintea lui Dumnezeu, ca așa să pricepem adâncirea cea de taină întru Numele Fiului Tatălui și să împletim suspinurile noastre cu cele ale întregii firi omenești. Tămăduiește-ne rănile cele adânci ale sufletelor ca și întru noi să se proslăvească Crucea lui Hristos, strămutându-ne cu putere în tărâmul pocăinței.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Am prins aripi și am jinduit zborului celui care se înalță în bolta cea nețărmurită a cuvintelor Evangheliei prin solirile tale, Cuvioase Gherontie, căci, înțelegând după mica noastră putere uriașa nevoință a nebuniei tale pentru Dumnezeu, am început a iubi din toată inima Biserica cea Una a lui Hristos. Pogoară și aprinde în noi focul cel ceresc pentru ca, mistuindu-se cu văpăile Dumnezeirii toate tainițele morții, să ne învrednicim și noi a fi ținuți de razele Învierii.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Viața noastră e cu totul în ghearele bolirii și ale morții, iar inima cunoaște îndestul scrâșnirea și bătăile conștiinței, Cuvioase Gherontie, și de aceea, vrând nevrând, am ajuns a ne lepăda de năpustirea spre lume și iată că îndrăznim a vedea întru noi ceea ce ascundeam cu toată râvna. Sporește cu lacrimi firul cel plăpând al pocăinței noastre ca, săvârșindu-se și întru noi minunile lui Dumnezeu, să ni se strămute viața în lumina credinței, a nădejdii și a dragostei.
Slavă…
Precum o desagă cu pietre, pe care o tragem după noi, ne sunt gândurile răutății deznădăjduite, Cuvioase Gherontie, căci pomenirea de rău ni s-a făcut hrană și băutură care ne macină toate puterile sufletești. Cu dragostea ta cea străvăzătoare, pogoară și în viețile noastre și învață-ne să sugrumăm mâncărimea de limbă, prin care revărsăm în lume mizeria noastră lăuntrică, ademenindu-i și pe alții în răuvoitoarea și otrăvitoarea judecare a semenilor.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Când am ajuns la capătul puterilor sufletești, tocmai atunci am aflat începutul drumului izbăvirii, căci, punându-ne toată nădejdea întru tine, Maică și Fecioară, ne curățăm de vicleșugurile cele subțiri ale mândriei și ne cunoaștem adâncul multelor neputințe. Vino cu sporul rugăciunii în viețile noastre ca, încetând a ne mai minți pe noi înșine, să învățăm a ne înfățișa înaintea lui Dumnezeu și a-I spune mai întâi cele mai din urmă lucruri pe care am vrea să le afle de la noi.
Cântarea a VIII-a
Irmos:
Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Inimă împăcată și iubitoare, care a nimicit toate puzderiile cugetelor morții, s-a alcătuit întru tine prin rugăciune, Cuvioase Gherontie, iar poposirea ta în adâncurile conștiințelor noastre adeverește că pustiirea lăuntrică ne răsună precum urletele unei haite de lupi. Izbăvește-ne de înșelăciunile cele viclene ale dracilor și învață-ne ca, privind la Cruce, să purtăm cu recunoștință toate neputințele omenești şi astfel să se însănătoșească viețile noastre cu mireasma cea cerească a Evangheliei.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Valurile potopitoare de minciună, ură și ucidere izbesc năprasnic firea omenească, Cuvioase Gherontie, dar viața ta este chezășie a leacului morții, căci, unindu-te cu Hristos Cel Înviat, ne-ai cuprins pe toți întru privirea cea îmbrățișătoare a dragostei Sale nepieritoare. Scoate-ne din robia blestemului uitării și al nesimțirii și, umplându-ne de gândul cel plin de viață al pomenirii morții, adapă-ne cu apa cea vindecătoare a Evangheliei, care, săltând, veselește adâncurile inimii.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Te-ai făcut zărghit pentru dragostea lui Dumnezeu spre a tămădui țicnelile noastre din rostogolirea în moartea sufletească, Cuvioase Gherontie, și, tuturor celor înfrânți și rătăciți prin necugetatele neînfrânări, ne-ai deschis poarta către Ierusalimul cel tăinuit în lăuntrul nostru. Vindecă cugetele, simțirile, suflările și toți pașii noștri de zădărnicia împătimirilor pământești, ca astfel să învățăm a ne privi prin rugăciune toate mișcările sufletești și așa să ne dobândim sănătatea cea mult dorită.
Slavă…
Sihastra ta inimă, cu vederea Duhului Sfânt, ne scormonește în străfundul sufletelor spre a ne curăța de drojdia păcatelor, Cuvioase Gherontie, căci, văzându-ne neînfrânarea de la mulțimea cea înnebunitoare a nălucirilor și desfătărilor pământești, ne pui înainte veșnicia lui Dumnezeu spre a ne trezi din somnul cel ademenitor și greu al îngropării în materie. Șoptește dumnezeiești cuvinte în ascunsurile inimilor noastre ca și noi să lepădăm visările deșarte ale veacului și să îmbrățișăm întru cunoștință noimele cele cerești ale dragostei Preasfintei Treimi.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Ni s-au înghimpat ochii cu spinii urii și cu mărăcinii pizmei, iar mintea ni s-a făcut balamuc al împrăștierii gândurilor, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, dar tu vino în cimitirul vieții noastre, slobozind strălucirea Învierii Fiului tău, iar ochii noștri preschimbându-i în izvoare de umilință. Învață-ne calea de a dobândi averile cele mari ale Crucii Fiului tău ca, adunând în vistieria inimii comori de lacrimi și suspine, să dobândim prin pocăință și haina cea de nuntă, vrednică de slava Împărăției.
Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaslăvindu-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Irmosul:
Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a IX-a
Irmos:
Spăimântatu-s-au cerurile şi marginile pământului s-au cutremurat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor în trup.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Sarcinile greutăților și ale durerilor lumii ne ostenesc peste măsură, Cuvioase Gherontie, dar, prin purtarea ta de grijă, pe umerii suferinzi fulguiești răcoarea cea dumnezeiască a purtării Crucii. Miluiește-ne pe noi, cei care vreme îndelungată, ca niște tulburați cu mintea, am lepădat înțelepciunea cea de taină a poruncilor Evangheliei și am fugit de Cruce, ca de una care ne împiedica și ne strica toate uneltirile nădăjduirii celei deznădăjduite în trup și materie.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Te-ai încins cu brâiele rugăciunii străvăzătoare și ale nebuniei pentru Hristos, Cuvioase Gherontie, și ai dat iama în bălăriile sufletelor noastre, scoțând la arătare cele pe care noi înșine am crezut că le putem ascunde atât de noi cât și de Dumnezeu. Mijlocește tu ca razele Soarelui Dreptății să lumineze și cele pe care voim a le ține tăinuite ca, arzându-se cu lumina Dumnezeirii tot întunericul minciunii dintru noi, să răsuflăm ușurați întru primenirea cea mărturisitoare a pocăinței.
Stih: Cuvioase Gherontie, tămăduiește inimile noastre.
Tăvăliți într-o rână în trândăvia neluării aminte la Evanghelie, foarte zăbavnic și stângaci alegem calea cea dreaptă, Cuvioase Gherontie, însă tu, trezindu-ne cu ghionturile cele lucrătoare ale conștiinței, izbăvește-ne din îmbâcsirea și împuțirea care duhnesc din nelucrarea sufletului. Alungă norii necunoștinței și înseninează-ne cu adumbrirea cea plină de înțelepciune a Evangheliei, ca astfel și noi să deslușim cărarea cea strâmtă și luminată a viețuirii pământești.
Slavă…
Tăinuindu-te în nebunia pentru Hristos, făptuiai într-ascuns lucrarea bunătății și a mângâierii semenilor, Cuvioase Gherontie, căci, luând asupra ta prihănirile tuturor oamenilor, le-ai înfățișat lui Dumnezeu și neîncetat te-ai pocăit pentru toate greșelile noastre. De aceea și Domnul ți-a deslușit taina cea mare a rugăciunii din Ghetsimani și ți-a dăruit vederea Sa dumnezeiască spre a te face lucrător în Biserica Sa și a ne izbăvi de haita lupilor celor îmbrăcați în haine de oaie.
Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu:
Cu supărări, mâhniri și deznădăjduiri am umplut bolta sufletului și, prin răutatea inimii, am pornit furtunile morții lăuntrice, Pururea Fecioară Marie; dar tu sparge întunecimea sufletului cu fulgerul cel străluminat al cunoștinței ca astfel să se risipească degrab ploile cele smolite ale învârtoșării și nesimțirii. Învitejește sufletele noastre, insuflându-le cu smerenia dragostei tale, ca astfel și noi să ne sârguim cu putere a ne păzi mintea și cu stăruință a o țintui în cuvintele de viață făcătoare ale Evangheliei.
Apoi:
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori).
Slavă Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în Ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăţia, puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Apoi troparele, glasul al 6-lea:
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului, şi Sfântului Duh.
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei de Dumnezeu:
Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, căci tu eşti mântuirea neamului creştinesc.
Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…, la care îi pomeneşte pe cei pentru care se face paraclisul. Dacă paraclisul se săvârşeşte fără preot, aici vom zice: Cuvioase Gherontie, milostiveşte-te spre robii tăi aceştia… şi pomenim numele celor pentru care ne rugăm. Doamne miluieşte (de 12 ori).
Şi se face otpustul:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Cuviosului Gherontie cel Nebun pentru Tine şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.