ACATISTUL

PREACUVIOSULUI PĂRINTE

SOFRONIE SAHAROV

 

După obișnuitul început se zic:

Condac 1

 

Ai căutat să prinzi în culoare, linie, formă și chip adâncurile Ființei, dumnezeiescule Părinte Sofronie, dar după ce ai cunoscut adâncul dragostei lui Hristos, ai intrat pe cale binecuvântată și strâmtă și, împodobindu-te cu multe ascultări și nevoințe, ai fost străluminat cu Lumina cea nezidită, văzând Ființa Treimică prin părtășia la dumnezeiasca fire. Pentru aceea și noi ca niște prunci ne veselim de încununarea căutării tale și îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Icos 1

 

Ca un artist adevărat ai suspinat după frumusețea și desăvârșirea Ființei, minunatule Părinte Sofronie, iar lacrimile și truda ți s-au făcut înaintemergătoare ale ostenelilor pentru cele dumnezeiești. Pentru aceea Însuși Domnul – Cel Ce Este, Artistul și Frumusețea – te-a învrednicit să zugrăvești prin cuvânt și faptă portret în care e înfățișată îndumnezeirea omului întru Duhul Sfânt. Iar noi, acestea știindu-le, cu minunare și cu suflet voios voim a-ți grăi:

Bucură-te, mahramă izvodită din vederea Fiului lui Dumnezeu,

Bucură-te, autoportret deplin și limpede înfățișat al întregii firi omenești,

Bucură-te, pânză pe care ai pictat în culori de lacrimi, smirnă și aloe,

Bucură-te, sudoare dăruită ție din părtășia la durerile din Ghetsimani,

Bucură-te, lacrimă fierbinte care adună tot suspinul omenesc,

Bucură-te, sfântă culoare a sunetului tăcerii tale în Dumnezeu,

Bucură-te, cânt al inimii auzit întâia oară de Însuși Hristos,

Bucură-te, pas lin și preaputernic, făcut pe calea izbăvirii noastre,

Bucură-te, nor ce tăinuiește venirea întru slavă a Mirelui,

Bucură-te, slobozenie dumnezeiască desăvârșită în lucrare omenească,

Bucură-te, moștenire lucrătoare a suspinului Duhului Sfânt,

Bucură-te, iscusit penel ce zugrăvește rugăciunea în inimile noastre,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 2

 

Ai învățat în școlile omenești, dar înțelepciunea dobândită nu-ți putea potoli setea de Domnul și era cu totul neputincioasă în a tămădui rana sângerândă a suflului ucigaș al lumii. Pentru aceea ai luat calea Athonului, ca întru sihăstria inimii să ții în îmbrățișare întreaga omenire și astfel să te pocăiești pentru noi toți, cei care neîncetat uităm de Dumnezeu și de cântarea: Aliluia!

 

Icos 2

 

Bunătate și mărinimie dumnezeiască au rodit lacrimile tale pentru om, Sfinte Sofronie, iar Domnul a încununat pocăința ta dăruindu-ți-l pe Sfântul Siluan, care întru Duhul a priceput lucrarea ce-ți este rânduită să o săvârșești. Pentru aceea te-a și vegheat și întărit cu rugăciunea, punând la temelia sfințirii tale lacrimile lui. Iar noi, cei pitici la minte și inimă, ne îndemnăm a-ți grăi unele ca acestea:

Bucură-te, văpaie sfântă ce aprinde cu foc ceresc și tăciunii faptelor noastre,

Bucură-te, potop de lacrimi limpezi ce a spălat toată răutatea lumii,

Bucură-te, dor dumnezeiesc în care se alină mulțime de neputințe,

Bucură-te, proslăvire a Răstignirii și Învierii Domnului Hristos,

Bucură-te, osteneală tăinuită în graiurile tale binecuvântătoare,

Bucură-te, har pururea lucrător ce îmbrățișezi toate tainele noastre,

Bucură-te, clinchet blând ce ne cheamă să tragem clopotele trezviei,

Bucură-te, rugăciune trezvitoare plămădită dintru aluatul umilinței,

Bucură-te, zumzet înaintemergător al adierii Duhului Celui Sfânt,

Bucură-te, părinte iubitor din a cărui privire se revarsă seninul Împărăției,

Bucură-te, zbor în care sunt cuprinse toate deschiderile noastre sufletești,

Bucură-te, vedere a dragostei Tatălui, ce înflorește în primenire sufletească,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 3

 

Ai cunoscut adâncul deznădejdii și al depărtării lumii de Dumnezeu, Sfinte Părinte Sofronie, și, îmbrățișând tot suspinul omenesc și sorbind durerea întregului Adam, te-ai pogorât cu rugăciunea în străfundurile iadului, plinindu-se și întru tine cuvântul cel dumnezeiesc dăruit Sfântului Siluan: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Pentru aceea și noi, slăvind minunata lucrare a proniei, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icos 3

 

Însuți ai priceput ce înseamnă a întoarce fața de la Dumnezeul cel Viu, Preacuvioase Părinte Sofronie, de aceea cu suspine negrăite ți-ai săvârșit pocăința și prin viața ta ai arătat măsură dumnezeiască a rugăciunii lui Iisus. Pentru aceea și deznădăjduiții lumii găsesc în tine reazem statornic, știind că trăiești dimpreună cu ei bezna cea cumplită a lepădării și a durerii fără de scăpare. Iar noi, cei care am învățat de la tine căile dobândirii harului, cu umilință îți grăim:

Bucură-te, că ne-ai dăruit zile senine, sorbindu-ne în taină amărăciunea păcatelor,

Bucură-te, bucurie sfântă care cunoaște deplin adâncirea piroanelor,

Bucură-te, zâmbet care nu mai poate fi îngrădit de hotarele timpului,

Bucură-te, leagăn sfânt care odihnește pruncia duhovnicească a minților noastre,

Bucură-te, lumină plină de mireasma Duhului, ce veselește inimile celor credincioși,

Bucură-te, partitură pe care Domnul Însuși a scris cântec al iubirii Sale,

Bucură-te, strălucire orbitoare care printr-o rază spulberă puterea întunericului,

Bucură-te, tăiș dumnezeiesc ce retează toată învoirea spre păcat,

Bucură-te, leac preaputernic ce vindecă mulțime de răni sufletești,

Bucură-te, merinde sfântă a celor care au ostenit în dosădiri și prigoane,

Bucură-te, călăuză iscusită ce ne izbăvește din hățișurile acestui veac,

Bucură-te, necurmată osteneală mucenicească întru purtarea durerilor lumii,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 4

 

Te-ai pocăit până în temelia ființării tale, dumnezeiescule Părinte Sofronie, de aceea și dragostea și smerenia ta este fără întoarcere spre sine, rodind cuvântarea de Dumnezeu cea adevărată. Prin aceasta I-ai odihnit desăvârșit întru tine pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Cei Care te-au cuprins în slava dragostei Lor și Cărora și noi, cei cu totul sărmani, voim a le cânta: Aliluia!

 

Icos 4

 

Mulți învățători arată acest veac pământesc, însă neasemuit de puțini sunt vestitori și mărturisitori ai Adevărului Întrupat prin însăși viața lor. De aceea și noi ne veselim de tine, Sfinte Părinte Sofronie, ca de un om în ale cărui brațe e cuprinsă toată firea omenească și care prin milosârdia sa ne dă și nouă lumina înțelegerii și putere spre a cânta așa:

Bucură-te, deget care fără încetare ne arată chipul lui Dumnezeu din noi,

Bucură-te, surâs al sfințeniei întru care e tăinuită toată frumusețea Învierii,

Bucură-te, suspinare sfântă care nu încetează să îmbrățișeze pe tot omul,

Bucură-te, tihnă a tăcerii întru care sălășluiește pacea Preasfintei Treimi,

Bucură-te, oglindă care ne arată când ne depărtăm de Dumnezeu,

Bucură-te, binecuvântare îndumnezeitoare prin Sfântul Trup și Sânge,

Bucură-te, bărbat desăvârșit care a binevoit spre toată răstignirea duhului,

Bucură-te, adâncime de necuprins cu mintea în acest veac trecător,

Bucură-te, mână ce a smuls mulțime de suflete din prăpăstiile iadului,

Bucură-te, foc dumnezeiesc a cărui dogoare ne înrourează cu bogăția milostivirii,

Bucură-te, foame și sete neostoită, săturată doar cu Trupul și Sângele Domnului,

Bucură-te, mijlocire sfântă, șoptită blând la urechea Domnului Hristos,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 5

 

Prin Duhul cel Sfânt, martor ai fost la zidirea omului, Preacuvioase Părinte Sofronie, și, prin părtășia la dumnezeiasca fire, ai văzut făptuirile fiecărui ipostas omenesc din curgerea veacurilor, plinindu-se și întru tine dorul pe care Domnul l-a grăit zicând: „ca toți să fie una, precum și Noi una suntem, Părinte” (Ioan 17, 22). Acestea toate, în parte pricepându-le, îndrăznim și noi a cânta Preasfintei Treimi: Aliluia!

 

Icos 5

 

Dumnezeiesc și prealuminat apărător a dăruit Hristos Domnul Bisericii Sale prin tine, minunatule Părinte Sofronie; pentru aceea și noi, cei cu totul netrebnici, ca unuia care ai plinit porunca dragostei de vrăjmași și cu Duhul lui Dumnezeu te-ai cufundat întru cele mai de dedesubt ale iadului, îndrăznim a-ți grăi unele ca acestea:

Bucură-te, ascultare întru care se aude susurul venirii Mângâietorului,

Bucură-te, om al păcii, care te-ai făcut îmbrățișare a Luminii nezidite,

Bucură-te, limpezime a negrăirii, întru care se sfărâmă împrăștierile minții,

Bucură-te, străfund de neatins al cuvintelor de viață Făcătorului Duh,

Bucură-te, arbore cu ramurile în Cer și cu rădăcinile întru dedesubturile iadului,

Bucură-te, inimă și privire pururea strălucind întru cuvintele Evangheliei,

Bucură-te, mărinimie a dragostei dumnezeiești ce te-ai făcut martor al Celui Ce Este,

Bucură-te, vistierie a cunoștinței plină de diamantele înțelepciunii lui Dumnezeu,

Bucură-te, bogăție a Duhului, care necurmat se înmulțește cu bucuria dăruirii,

Bucură-te, ureche sfântă ce întru Duhul ai priceput graiurile Starețului Siluan,

Bucură-te, ștergar ce mângâi fruntea celor ce ostenesc în rugăciunea lui Iisus,

Bucură-te, pecete a Împăratului Hristos arătată în vestiri dumnezeiești,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 6

 

Cu ochii curăției și ai sfințeniei văzând adâncul de rugăciune al Starețului tău Siluan, ai voit a-i fi următor, minunatule Părinte Sofronie, iar nouă ne-ai descoperit lucrarea cea dumnezeiască săvârșită întru el de Duhul cel Preasfânt, spre luminarea, întărirea și mângâierea tuturor celor din vremea de acum. Pentru aceasta și noi, cei neputincioși, suspinăm spre a ne învrednici să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icos 6

 

Întru cele din afară ai fost moștenitor al cuviinței și blândeții Starețului tău Siluan, iar întru lucrările cele dinlăuntru asemenea lui te-ai arătat, Preacuvioase Părinte Sofronie, însă dumnezeiasca voastră măsură niciodată nu va putea fi cuprinsă în sărmanele cuvinte omenești. Pentru aceasta și noi ne domolim graiul și, cunoscându-ne nevrednicia, îndrăznim a șopti:

Bucură-te, fulger ce ne străluminezi adâncurile cele tăinuite ale păcatelor,

Bucură-te, șuvoi de lacrimi care ni se prefac în înnoitoare ape ale Botezului,

Bucură-te, ploaie care ne picuri în suflete nestematele credinței, nădejdii și dragostei,

Bucură-te, clipă înveșnicită proslăvind Treimea Sfântă și acum și pururea,

Bucură-te, blândețe a venirii Duhului întru care se moștenește tărâmul Împărăției,

Bucură-te, măr de aur în Pomul Vieții cu ramuri aplecate înspre acest veac,

Bucură-te, zefir care în taină știi să aduci surâsul și bunăvoirea între oameni,

Bucură-te, salbă de cuvinte care îi îndumnezeiește pe cei ce le poartă în inimi,

Bucură-te, șirag al dragostei, de a cărui podoabă ținându-ne, ajungem în Împărăție,

Bucură-te, bucurie a luminării întru care îți semeni cuvintele în inimile noastre,

Bucură-te, vestitor și martor preaadevărat al Împărăției celei neclătite,

Bucură-te, uriaș al Duhului, care nu se înspăimântă de nimic din cele văzute ori nevăzute,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 7

 

Calea pustniciei ai urmat-o în peșterile Athonului, Preacuvioase Părinte Sofronie, iar noianul plânsului tău sihăstresc a fost încununat cu vederi dumnezeiești și iertarea multor păcate și ucideri săvârșite în firea omenească. De aceea și peștera ce te adăpostea s-a prefăcut în fântână de lacrimi care-ți ostoia durerea din rugăciunile ce le săvârșeai pentru lume. Miluiește-ne și pe noi cu mărinimia blândeții tale, ca să îndrăznim a cânta Dumnezeului tău și Dumnezeului nostru: Aliluia!

 

Icos 7

 

Te-ai rugat pentru fiecare om ca pentru tine, multmilostive Părinte Sofronie; pentru aceasta ți-a și adeverit Domnul Hristos că a primit dragostea ta și, rugându-Se El Însuși întru tine, ți-a arătat adâncurile cele fără de seamăn ale părtășiei la dumnezeiasca fire. De aceea și cei din cinul monahicesc, luminându-și fețele și încălzindu-se la focul rugăciunilor tale, îți cântă ca unei sfinte călăuze:

Bucură-te, măiestrie a rugăciunii prin care ai biruit în lupta cu duhurile necurate,

Bucură-te, culoare începută pe șevaletul acestei lumi și desăvârșită în Veșnicie,

Bucură-te, licoare înmiresmată, plină de dulceața dumnezeieștilor noime și vederi,

Bucură-te, cuvântare cu slove de foc, primită de la Tatăl prin Fiul întru Duhul,

Bucură-te, sequoia care se înalță întru Soarele Dreptății, dăruindu-ne dumnezeiască umbră,

Bucură-te, cortină cu podoaba Crucii, care ne ascunde pe scena tainică a mântuirii noastre,

Bucură-te, cutezanță dăruită nouă, știind că suntem neîncetat văzuți de Domnul,

Bucură-te, iconostas izvodit din strălucirea pomenirii Dumnezeului Întrupat,

Bucură-te, icoană adevărată, arătată din adâncurile unirii cu Mântuitorul Hristos,

Bucură-te, frescă zugrăvită dintru curcubeul înnoirii firii omenești,

Bucură-te, psalmodie urzită din lacrimi, așternută la picioarele lui Dumnezeu,

Bucură-te, pictor răbdător ce ți-ai înmuiat penelul în seninul liniștii minții,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 8

 

A iubit Domnul dragostea ta și ți-a arătat că Sfintele Taine sunt căi dumnezeiești spre dobândirea rugăciunii ipostatice, Preacuvioase Părinte Sofronie, iar tu, săvârșind Sfânta Liturghie, te-ai făcut mijlocitor pentru întreaga fire omenească spre înnoire și sfințire prin venirea Sfântului Duh și primirea Trupului și Sângelui Domnului. Iar noi, minunându-ne de necuprinsa măsură a rugăciunii tale, Îi cântăm Celui Care te-a proslăvit: Aliluia!

 

Icos 8

 

Primind cu cutremur dumnezeiescul Trup și Sânge al Domnului Hristos, te-ai făcut potir pe altarul firii văzute și, aprinzându-te de dumnezeiescul dor și intrând întru strălucirea Treimii, te-ai arătat văpaie a rugăciunii, a cărei vâlvătaie este neîncetat auzită de Dumnezeu dintru aripile Serafimilor. Pentru acestea toate și noi, cei cu totul înglodați în cele pământești, cu umilință îți grăim:

Bucură-te, meșteșug al nevoinței Sfinților Părinți întru unirea cu Dumnezeu,

Bucură-te, râvnă neostoită spre a dobândi neprihănirea mișcărilor lăuntrice,

Bucură-te, statornicie străvăzătoare în mărturisirea celor dumnezeiești,

Bucură-te, artist desăvârșit care, prin suspinurile inimii, a înfățișat aflarea Ființei,

Bucură-te, ochi sfințit ce te-ai înfășurat în Lumina nematerialnică a Taborului,

Bucură-te, vedere a inimii care se înalță peste valurile zbuciumate ale lumii,

Bucură-te, potir al Sfintelor Taine făcut din șiroaiele de foc ale lacrimilor tale,

Bucură-te, dumnezeiască smerenie și dragoste fără întoarcere spre sine,

Bucură-te, pisc de pe care se revarsă roua feciorelnică a întregii înțelepciuni,

Bucură-te, nestrămutare dintru împlinirea evangheliceștilor porunci,

Bucură-te, văzător al Crucii și Învierii Domnului în viețuirea lăuntrică,

Bucură-te, neclintire în focul cel mistuitor al dragostei pentru vrăjmași,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 9

 

Gândul cel dintâi pentru om cunoscându-l, dumnezeiescule Părinte Sofronie, i-ai călăuzit pe cei ce veneau la tine pe calea Evangheliei, căreia însuți făcându-te următor, ai dobândit slobozenia Duhului și ai văzut adâncurile cele de necuprins cu mintea ale vieții și morții veșnice. Pentru aceasta și noi, cei ocrotiți de preaputernicele tale rugăciuni, putem cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icos 9

 

Cu ochiul tău cel văzător întru Duhul, Sfinte Sofronie, cunoști toate tainele și căderile noastre, având deplină înțelegere pentru sfâșierea lăuntrică a firii omenești. De aceea ai și unit suspinul tău cu suspinul nostru, spre a ne scoate pe cărarea cea strâmtă a Evangheliei și a ne îndruma spre dobândirea slobozeniei fiilor lui Dumnezeu. Iar noi cu recunoștință îți cântăm:

Bucură-te, cântar ce prețuiește cu măsura chipului lui Dumnezeu din om,

Bucură-te, ramură plină de florile dalbelor vestiri ale femeilor mironosițe,

Bucură-te, împletire de miresme pogorâte nouă din munții cei înalți ai curăției,

Bucură-te, apă răcoroasă ce stinge nebunia înfierbântării patimilor noastre,

Bucură-te, ungere preoțească întru care s-a aprins focul Duhului Sfânt,

Bucură-te, piatră sfântă ce a măcinat grâul noianului de lacrimi și suspine,

Bucură-te, prospețime a bucuriei întru care se arată slobozenia de Sus,

Bucură-te, luminare dăruită oamenilor prin graiurile Sfântului Duh,

Bucură-te, doctor ce, cu bisturiul rugăciunii, ne cureți cangrena sufletească,

Bucură-te, biruință în fapte care nu pot fi clintite de vrăjmașul firii omenești,

Bucură-te, șevalet pe care Domnul Hristos a ales nuanțele îndumnezeirii tale,

Bucură-te, peisaj al inimii pictat cu străvederea culorilor mucenicești,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 10

 

Prin ascultarea care ai făcut-o de Starețul Siluan, la vreme rânduită, ai ctitorit la Essex temelie nouă a rugăciunii, Sfinte Părinte Sofronie, și ai făcut mănăstirea ta ospăț al armoniilor dumnezeiești împletite în cuviință, slujire și cuvânt. Pentru aceasta, toți cei pârjoliți de cugetul materialnic al acestei lumi, vin să se adape din izvorul sfințitor al darurilor și rugăciunilor tale, spre a-I cânta lui Dumnezeu cu mulțumire și recunoștință: Aliluia!

 

Icos 10

 

Darurile tale de părinte iubitor s-au făcut veșmânt cuvântător ce acoperă tămăduind toată rana sufletească, minunatule Părinte Sofronie; pentru aceea ai și fost cunoscut ca un răsărit cu strălucire dumnezeiască, care umple cu razele Mângâietorului asfințitele căi ale lumii apusene. Unele ca acestea pricepându-le, și noi, cei înnegurați de întunericul sufletesc, venim către tine, nădăjduind să dobândim un bob de lumină spre a-ți cânta:

Bucură-te, milă care ne întâmpină oricât am fi de depărtați de Dumnezeu,

Bucură-te, iertare care știe să-i îmbrățișeze pe cei zdrobiți de suferința lăuntrică,

Bucură-te, nemăsurată lungime, lățime și înălțime a părtășiei la dumnezeiasca fire,

Bucură-te, mântuire care țese acoperământ pentru cei răniți de cugetarea pătimașă,

Bucură-te, sobor de ucenici întru care strălucește slobozenia Duhului,

Bucură-te, înțelegere înlăcrimată a tuturor durerilor și neputințelor omenești,

Bucură-te, rugăciune grabnic pogorâtoare în prăpastia căderilor noastre,

Bucură-te, arvună ce am dobândit-o din puterea binecuvântării lui Hristos,

Bucură-te, răsărit al Soarelui Învierii înveșmântat cu lumina împreună-pătimirii,

Bucură-te, aripă de Serafim care ne umple de cuviința iubirii dumnezeiești,

Bucură-te, ochi de Heruvim ce își înalță privirea în adâncurile lui Dumnezeu,

Bucură-te, inimă strălucind întru negrăita venire a Luminii Preasfintei Treimi,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 11

 

Bunăvoința, dragostea și înțelepciunea dumnezeiască a viețuirii tale, a cuprins multe inimi, Sfinte Părinte Sofronie, iar cuvintele tale au izbăvit din prăpăstiile deznădejdii mulțime nenumărată de suflete. Pentru aceea îți mulțumim că ne-ai nimicit amărăciunile sufletești, înfiripând și întru noi dorul de a ne încredința în întregime lui Dumnezeu, dar și bucuria de a-I cânta: Aliluia!

 

Icos 11

 

Însuți te faci inel al puterii dumnezeiești ce îi împodobește pe cei care iubesc Crucea lui Hristos, Preacuvioase Părinte Sofronie, și, prin lucrarea iubirii de vrăjmași, tămăduiești toată deznădejdea. Fă să prisosească și întru noi dragostea pentru cuvintele Evangheliei, ca astfel fiind cu luare aminte la graiurile lui Dumnezeu Cuvântul, să punem început al pocăinței noastre și să-ți putem cânta:

Bucură-te, cărturar al Duhului, care povățuiești întru plinătatea Adevărului,

Bucură-te, călimară plină cu focul cuvintelor dumnezeiești ale Mângâietorului,

Bucură-te, inimă adâncă întru care sunt sorbite toate suspinurile omenești,

Bucură-te, strugure preadulce, zdrobit pentru noi în teascul cuvintelor de pocăință,

Bucură-te, dascăl priceput, care știe să ne învețe bărbăția sufletească,

Bucură-te, durere trăită prin Crucea întregii suferințe a firii omenești,

Bucură-te, sfântă duioșie care nu rabdă a lăsa pe cineva nemângâiat,

Bucură-te, jar încins întru care ni se mistuie hăul întunericului lăuntric,

Bucură-te, vârtej care soarbe întru sine toată revărsarea prihănirii omenești,

Bucură-te, grâu însutit roditor în țarina Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii,

Bucură-te, pâine rumenită pe vatra încinsă dintru focul trezviei minții,

Bucură-te, vin îndulcit de boarea Duhului și însoririle în Dumnezeu,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 12

 

Preaputernica și atotcuprinzătoarea ta milă s-a făcut descoperire a cântecelor sufletești sfărâmate de răni și de păcate, dumnezeiescule Părinte Sofronie, și, prin lucrarea Preasfântului Duh înnoind sufletele șubrezite lăuntric și preschimbându-le cu prefacere dumnezeiască, ne-ai învățat a merge pe căile Evangheliei, ca umblând cu dreaptă-înțelegere și dreaptă-trăire, să cântăm întru Adevăr: Aliluia!

 

Icos 12

 

Văzându-te că ești dragoste care se împarte fără să se despartă, deopotrivă dăruită pentru copii, părinți și bunici, preaînțelepte Părinte Sofronie, foarte ai fost îndrăgit de cei care au dobândit odihnă, mângâiere și sfat dumnezeiesc prin tine. Iar noi, care ne veselim de pomenirea ta, îndrăznim a veni către tine cu aceste cuvinte, ca și cu niște ramuri înflorite:

Bucură-te, liturghie neîncetată, săvârșită în îmbrățișarea Împăratului Ceresc,

Bucură-te, giuvaier întru care e prinsă toată strălucirea Împărăției Cerurilor,

Bucură-te, cruce a îmbrățișării ce îi mângâie pe toți amărâții lumii pământești,

Bucură-te, răstignire în purtarea lacrimilor stârnite în noi de boli și moarte,

Bucură-te, înviere prin biruința asupra cugetelor stăpânitorului acestui veac,

Bucură-te, pogorâre a Duhului ce înfiripează bucuria și în inimile noastre,

Bucură-te, cort al mărturiei alcătuit din giulgiurile Învierii lui Hristos,

Bucură-te, chivot ce mărturisești plinirea legămintelor lui Dumnezeu,

Bucură-te, armură a sfințeniei oțelită în lupte mai presus de minte și cuvânt,

Bucură-te, vas al Duhului ce ai cuprins noimele cele adânci, grăite de Sfântul Siluan,

Bucură-te, că în înțelepciunea Sa, Mângâietorul te-a adus la măsura Starețului tău,

Bucură-te, că graiurile tale de foc sunt neasemuite, adânc pe adânc chemând,

Bucură-te, Sfinte Părinte Sofronie, dumnezeiască îmbrățișare dăruită întregului Adam!

 

Condac 13

 

O, Sfinte Părinte Sofronie, cuvintele tale sunt petale ale Numelui lui Iisus, adunate întru mireasma trezviei minții, iar viețuirea lăuntrică ți s-a făcut odihnă deplină a Sfântului Duh, fiind hrănit cu pârguirea frumuseților dumnezeiești. De aceea și noi, cei deznădăjduiți, alergăm către seninul chipului tău, rugându-te să nu ne lași să ne prăpădim sufletește și trupește într-o sete și o foame străine de Dumnezeu, ci umplându-ne inimile cu binecuvântarea ta, învrednicește-ne a ne hrăni cu Numele Domnului Hristos și a-I cânta Preasfintei Treimi: Aliluia! (de trei ori)

 

Apoi iarăși se zic icosul și condacul întâi,

urmând această

Rugăciune către Preacuviosul Părinte Sofronie Saharov

 

O, Părinte Sofronie, adânc nețărmurit al dragostei lui Dumnezeu! Văzut ai fost strălucind întru Lumina cea neapropiată, însă noi n-am priceput că slava întru care te înveșmântai era aceeași cu cea cu care tu ne cinsteai pe noi și ne aduceai închinare, socotindu-ne mai presus de tine prin dumnezeiasca smerenie cea fără de întoarcere spre sine. Pentru aceea, ca unii care nu putem cuprinde cu mintea și cu inima pogorârea cea dumnezeiască a rugăciunilor tale, te rugăm iarăși și iarăși: ajută-ne, luminează-ne și iconomisește-ne toate cele de trebuință spre întărire în credință, nădejde și dragoste. Fă-ne pe noi lucrători statornici ai cuvintelor Evangheliei, a căror adâncime este fără de sfârșit și prin care intrăm în viața lui Dumnezeu. Umple inimile noastre de mireasma cea gânditoare a rugăciunii și, pururea înnoindu-ne prin mijlocirile tale, fă-ne iubitori ai Crucii Domnului, ca dintru această temelie să răsară la vremea rânduită și lumina învierii noastre. Încă te rugăm, hrănește-ne pe noi, cei prunci cu mintea, și mângâie-ne sufletele cu sfânta ta pomenire, ca astfel să avem pururea binecuvântarea ta și, veselindu-ne de tine, să ne învrednicim și de străvăzătoarea ta purtare de grijă săvârșită întru numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

 

Și se face otpustul:

 

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale Sfântului Părinte Sofronie și ale tuturor Sfinților, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

 

error: Conținut protejat